Duminica Fiului Risipitor

Iubiti credinciosi,

 
In Sfinta Scriptura Dumnezeu se numeste “Tata al milostivirii” (II Corinteni 1, 3), pentru ca pururea Se milostiveste fata de cei pacatosi care se intorc din toata inima catre El prin adevarata pocainta. Dumnezeu zice prin proorocul Isaia: Cind te vei intoarce si vei suspina, atunci te vei mintui si vei cunoaste unde ai fost (Isaia 30, 15). In alt loc, prin acelasi prooroc, zice Dumnezeu: Spalati-va, curatiti-va, stergeti rautatile din sufletele voastre inaintea ochilor Mei parasiti-va de rautatile voastre. Si de vor fi pacatele voastre ca mohoriciunea, ca zapada le voi albi; si de vor fi ca roseala, ca lina le voi face albe (Isaia 1, 16-18).

 
Acest adevar s-a petrecut si cu fiul risipitor din Sfinta Evanghelie care s-a citit astazi. El mai intii si-a venit intru sine, a suspinat dupa fericirea ce o avusese cind era in casa tatalui sau, apoi a zis: Citi argati ai tatalui meu sunt indestulati de piine, iar eu pier aici de foame! (Luca 15, 17). Acestea au fost cuvintele fiului risipitor cind si-a venit intru sine, adica a inceput a-si cunoaste greutatea pacatelor sale. Fara aceasta simtire si trezire nimeni dintre pacatosi nu va putea sa se intoarca din toata inima catre Preabunul Dumnezeu.

 
Care era foamea fiului risipitor care a zis: “iar eu pier aici de foame?” Oare la hrana cea trupeasca se gindea el? Nu, Dumnezeu zice prin Sfintul Prooroc Isaia: Iata, cei ce slujesc Mie vor minca, iar voi veti flaminzi. Iata, cei ce slujesc Mie vor bea, iar voi veti inseta. Iata, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi va veti va veti rusina. Iata, cei ce slujesc Mie cu bucurie se vor bucura, iar voi veti intrista. Iata, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi veti striga pentru zdrobirea duhului vostru (Isaia 65, 13-14).

 
Aceasta era foamea cea mare a fiului risipitor. El si-a adus aminte de vremea cind petrecea in casa tatalui sau si de hrana si desfatarea duhovniceasca ce o avea linga el. Ajungind pazitor de porci in tara straina, departe de Dumnezeu, foamea sufletului sau dupa dreptate l-a facut sa zica: Citi argati ai tatalui meu sunt indestulati de piine, iar eu pier aici de foame!

 

 

Care a fost hrana lui cita vreme era la casa parinteasca? Aceasta hrana duhovniceasca pe care acum o pierduse, o formau faptele sale cele bune: credinta, nadejdea, dragostea, rugaciunea, infrinarea, curatia si toate celelalte virtuti care cu adevarat sunt hrana a sufletului. Mintuitorul in vorbirea Lui cu samarineanca la fintina din Sichem a hranit-o prin darul Sau, cistigindu-i sufletul. De aceea cind Apostolii Il rugau sa manince, El le-a zis: Eu am de mincat o mincare pe care voi nu o stiti (Ioan 4, 32). Mincarea Mea este sa fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine si sa savirsesc lucrul Lui (Ioan 4, 34).

 

Caci oricine face o fapta buna pentru sufletul sau, sau pentru mintuirea aproapelui sau, cu adevarat isi hraneste sufletul sau cu darul lui Dumnezeu. Fiul risipitor, cunoscindu-si starea lui vrednica de plins si gindind sa se intoarca la Parintele sau cu mare smerenie, nu se mai socotea vrednic a fi fiul tatalui sau. De aceea cind a venit catre tatal sau, a zis: Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Primeste-ma ca pe unul din argatii tai (Luca 15, 19).    mai mult