Duminica Vamesului si a Fariseului

Iubiti frati! In Evanghelia care s-a citit astazi, am auzit pilda Domnului nostru Iisus Hristos despre vames si fariseu.

 

Din ce pricina a spus Domnul aceasta pilda? El a spus-o pentru oamenii care, amagiti si inselati de parerea de sine, se intemeiaza si nadajduiesc in dreptatea lor, in faptele lor bune, privesc spre ceilalti oameni de la inaltimea parerii lor de sine si amagirii lor de sine, ii defaima – adica au o parere proasta despre ei, ii dispretuiesc, ii osandesc, ii vorbesc de rau atat in taina, in sufletul lor, cat si la aratare, inaintea oamenilor.

 

Din ce pricina a randuit Sfanta Biserica sa se citeasca aceasta Evanghelie inainte de intrarea in arena Postului Mare? Ca sa ne pazeasca de parerea de sine si defaimarea aproapelui, care nu lasa nicidecum simtamantul pocaintei sa fie insusit de inima, iar daca postul nu e impodobit cu rodul pocaintei, nevointa postirii ramane desarta.

 

Si nu numai atat: ea ne aduce vatamare, intarind in noi parerea de sine si increderea in sine. Asa sunt toate nevointele trupesti si faptele bune cele vazute. Daca socotim ca savarsindu-le aducem jertfa lui Dumnezeu, nu ca ii platim dintr-o datorie cu neputinta de platit, faptele bune si nevointele noastre devin in noi parinti ai trufiei pierzatoare de suflet.

 
Doi oameni s-au suit in templu sa se roage, incepe Domnul pilda Sa: unul fariseu, iar celalalt vames. Dupa aceasta, Domnul, Cunoscatorul inimilor, arata prin ce ganduri se vadea asezarea de taina a inimii fiecaruia dintre cei doi care se rugau, prin ce ganduri inchipuia fiecare dintre ei asezarea sa fata de Dumnezeu.

 

Fariseul era multumit de sine, se socotea vrednic de Dumnezeu, bineplacut lui Dumnezeu. Dumnezeule, multumescu-Ti, spunea el intru sine, adica vorbea in gand potrivit felului in care se vedea pe sine in taina sufletului sau. Pentru ce multumeste fariseul lui Dumnezeu? Oare din pricina necuprinsei maretii a lui Dumnezeu, ce face sa se minuneze si sa se uimeasca toata faptura intelegatoare? Oare din pricina neurmatei si negraitei milostiviri a lui Dumnezeu, Care ingaduie unei fapturi nimicnice cum este omul sa stea de vorba cu El? Oare din pricina nenumaratelor faceri de bine dumnezeiesti, celor revarsate asupra omenirii? Nu! Multumescu-Ti, graieste fariseul, ca nu sunt ca ceilalti oameni. In orbirea sa, fariseul multumeste lui Dumnezeu pentru starea sa de multumire de sine si amagire de sine. Obraznic si viclean fel de ingamfare! Multumire adusa lui Dumnezeu, insa nevrednica de Dumnezeu!

 

Multumire adusa lui Dumnezeu, dar plina de defaimari asupra lui Dumnezeu! Nu Dumnezeu i-a dat fariseului acea asezare a sufletului cu care se lauda el: aceasta s-a alcatuit in urma primirii si insusirii unor conceptii mincinoase. Parintele acestor conceptii, care omoara sufletul cu moarte vesnica, este arhanghelul cazut (Ioan 8, 44). Iata sub a cui inraurire a luat nastere asezarea sufleteasca a fariseului! Amagirea de sine este intotdeauna imbinata cu asa-numita de catre Sfintii Parinti inselare draceasca: ea sta in primirea minciunii drept adevar, in atragerea de catre minciuna, intunecat priveste fariseul omenirea din amagirea lui de sine!            mai mult