Minunile zilelor noastre

 

Minunile zilelor noastre 

 
Despre Cuviosul Nectarie de la Eghina s-au scris zeci si zeci de carti. Mutat la cele ceresti in 1920, a fost canonizat de curand. E un sfant contemporan noua. E un sfant pe urmele caruia calcam la modul cel mai concret si mai adevarat cu putinta. La Eghina mai traiesc batrani greci care l-au cunoscut, care i-au ascultat vocea blanda si sfaturile intelepte. E un sfant taumaturg, vindecator al celei mai cumplite boli cunoscute pana acum: cancerul. Prima minune a Cuviosului Nectarie a fost savarsita imediat dupa obstescul sau sfarsit. Maicile de la Eghina, venite la spital sa pregateasca trupul neinsufletit al Sfantului, i-au scos vesta de lana cu care era imbracat si, ca din intamplare, au pus-o pe patul vecin, unde zacea un paralitic. O simpla atingere a hainelor a fost de-ajuns ca sarmanul bolnav sa se ridice din patul de suferinta si sa mearga, spre uimirea deplina a celor de fata si a medicilor, care nu-i mai dadeau nici cea mai mica sansa de indreptare. In cativa ani, s-au adunat peste 600 de marturii, lesne de verificat prin analize si acte doveditoare, despre minunile Sfantului. Moastele sale, gasite intregi si placut mirositoare si dupa 30 de ani, implinesc necontenit vindecari incredibile, dupa credinta si ravna fiecarui bolnav. Ele aduc alinare si credinciosilor romani, dimpreuna cu intreaga obste de la Manastirea „Radu-Voda”. E un dar urias, pe care, poate, inca nu stim a-l pretui asa cum se cuvine. Mergem in pelerinaj la manastiri vestite din tara, platim acatiste si Sfinte Masluri, dar uitam ca vindecatoarea comoara a Sfantului se afla la doi pasi, chiar langa noi.
 

Cateva marturii


     Profesoara Maria P. din Bucuresti povesteste ca sotul fiicei sale, stabilita in SUA, trebuia operat de urgenta la coloana vertebrala. Medicii americani (brutal de sinceri cu pacientul) erau deosebit de pesimisti asupra rezultatelor, considerand ca bolnavul risca sa ramana paralizat dupa interventia chirurgicala sau chiar sa moara. „Timp de o luna de zile n-am cunoscut alte drumuri decat cele spre biserica. Cu cateva zile inaintea ultimei date fixate pentru operatie, am fost indrumata in cuget spre Manastirea „Radu-Voda”. (…) Pe masura ce-i inaltam rugaciunea si Acatistul acestuia, Sfantul imi era tot mai aproape, ii simteam prezenta, era o realitate ce ma asculta si ma incredinta sa nu ma indoiesc. In ziua operatiei, 17 iulie, dupa o noapte de rugaciune, ma aflam la racla Sfantului, unde m-am rugat neincetat. Nu pot reda in cuvinte ce am simtit langa moastele sfinte. Apoi, in miez de noapte, m-a sunat fiica mea. Nu numai ca operatia reusise, dar in foarte scurt timp bolnavul a inceput sa-si simta picioarele si sa se recupereze miraculos, cum nu se mai intamplase in alt caz. Pentru multi – inclusiv pentru medicii americani – a fost o minune si nu pot pune aceasta minune decat pe seama Atotputernicului Creator si a Sfantului Nectarie, care a condus mana doctorului in chip desavarsit.”
     Doamna Elena Cristescu din Bucuresti povesteste ca s-a imprietenit pe Internet cu un grec, Dimitris, din Australia. Nu peste mult timp, avea sa afle ca Dimitris nu numai ca avea cancer la pancreas, dar, in urma operatiei, sansele de supravietuire erau foarte reduse. Asa avea sa cunoasca marea putere tamaduitoare a Sfantului. „Afland despre minunile savarsite la mormantul Cuviosului Nectarie, a ajuns in Eghina, hotarand sa nu mearga cu autobuzul pana la manastire, ci, ca semn de iubire fata de Sfant, s-a descaltat si a mers pe jos. Dupa cum povesteste el, desi era ceva de mers, Dimitris parca ar fi avut aripi la picioare si parca pe drum nu erau pietre si tepi de ciulini, ci catifea. Minunat e insa altceva – dupa ce s-a instalat intr-o camera, s-a culcat pentru doua ore si, cand s-a trezit, pe picioare nu mai avea nici o urma de rana sau de umflatura, semn ca Sfantul isi plecase deja ochii spre el. Incercarile insa au continuat si Dimitris ajunsese din nou in spital. Chiar daca il incurajam cum puteam, eu insami incepusem sa ma clatin in speranta vindecarii depline. Cuprinsa de ganduri negre, intr-o seara, in timp ce stateam in genunchi si citeam Acatistul Sf. Nectarie, am simtit nevoia sa ma opresc si am inchis ochii. Cat timp am stat asa, cartea s-a deschis de la sine in alta parte si, cu uimire, privirea mi-a cazut pe urmatoarele cuvinte: „Nu te nelinisti, copila mea, prietenul tau se va face bine in curand”. Nu stiam ce sa cred. Se putea ca acele vorbe sa fie de la Sfant sau se putea sa fie numai o ispita. Nu am spus nimanui si am asteptat sa vad ce avea sa se intample. In zilele urmatoare, Dimitris a mers la analize. Am asteptat rezultatul cu destul calm, in sufletul meu simtind ca nu putea sa nu fie bine. Si asa a fost – tumora ce reaparuse dupa operatie disparuse complet, ca si cum nu ar fi fost vreodata in locul acela. (…) In neputinta mea, eu m-am gandit sa-i multumesc Sfantului vorbind despre el si altora, pentru ca si semenii mei sa se impartaseasca din darurile minunate pe care Dumnezeu le-a gatit pentru toti. Il iubesc pe Sfantul Nectarie ca pe un tata, iar el imi este mereu aproape, chiar si in chip simtit. Intr-o zi, ma plimbam pe o strada din Iasi si, cum mergeam gandindu-ma la ale mele, dintr-o data am simtit coborand asupra mea un acoperamant puternic de pace si iubire. Mirata, am privit in jur si am vazut ca sunt langa o biserica. Interesandu-ma la trecatori, am aflat ca biserica era abia construita si avea hramul Sfantul Nectarie. De la el veneau bucuria si inflacararea inimii. Sa dea Dumnezeu ca acest Sfant, care i-a iubit atat de mult pe oameni, incat s-a lasat umilit si calcat in picioare numai ca sa-i poata ajuta, sa se milostiveasca si asupra romanilor si sa verse de-a pururea harul sau si peste noi.” 
 
(Preluat de pe http://www.formula-as.ro rubrica Spiritualitate)