Sinaxar

 
 

Viata sfântului Nectarie din Eghina,

episcop de Pentapolis, dupa Sinaxarul Parintelui Macarie

de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos)

 

 
 
 
 
 
Sfântul Nostru Parinte Nectarie s-a nascut la 1 octombrie 1846, in Selibria (Tracia), din parinti saraci dar credinciosi piosi : Dimos si Maria Kefala. Primind la Sfântul Botez numele de Anastasie, el dovedi inca din copilarie o mare mila si o inclinare profunda pentru studiu. Cum mama sa il invata Psalmul al 50 lea, lui ii placea sa repete versetul : "Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale" (Psalmii 50 :15). Primind in tara sa primele notiuni de invatatura, fu trimis de catre parintii sai la Constantinopol pentru a-si continua educatia, lucrând in acelasi timp ca angajat intr-un magazin. Tânarul baiat ramase atunci insensibil tulburarilor vietii mondene, preocupându-se zi si noapte doar de cladirea inlauntrul sau a omului interior dupa chipul lui Hristos, prin rugaciune si meditatie asupra scrierilor Sfintilor Parinti.

La vârsta de 20 de ani parasi Constantinopolul pentru a deveni invatator in insula Chios. Acolo incuraja cu multa sârguinta pe tineri si pe sateni intru milostenie si virtute, nu numai prin cuvintele sale ci mai ales prin exemplul insusi al vietii sale de privatiune si rugaciune. Dorindu-si de mult sa imbratiseze o viata asemeni Ingerilor, deveni calugar sub numele de Lazar, la 7 noiembrie 1876, in renumita manastire din Nea-Moni. Cautând doar lucrurile de Sus, model de blândete si supunere, se facu indragit de toti fratii din comunitate si deveni Diacon un an mai târziu. Prin generozitatea unui locuitor pios din insula, apoi prin protectia Patriarhului Alexandriei, Sofronie, el putu sa isi continue studiile la Atena si sa obtina diploma Facultatii de Teologie.

In 1885 ajunse la Alexandria unde la putina vreme fu hirotonit preot, apoi deveni Mitropolit al Pentapolisului (fosta diocesa corespunzând Libiei superioare). Predicator si secretar patriarhal, el fu trimis la Cairo, ca reprezentant al Patriarhului, in biserica Sf. Nicolae. In ciuda acestor onoruri, Nectarie nu pierdea nimic din smerenia sa si stia sa comunice turmei sale spirituale sârguinta pentru virtutile Evangheliei. Dragostea si admiratia pe care i-o purta poporul se intoarsera insa impotriva lui. Impinsi de diavol, unii membri ai Patriarhiei, invidiosi pe succesele sale, il calomniara, spunând ca ar cauta sa isi atraga favorurile poporului in scopul de a pune mâna pe tronul patriarhal al Alexandriei. Cum Sfântul nu incerca sa se justifice, ci isi punea increderea in promisiunea lui Hristos care spune : " Fericiti veti fi când va vor ocarî si va vor prigoni si vor zice tot cuvântul rau impotriva voastra, mintind, din pricina mea" (Matei 5:11); el fu alungat din scaunul sau si se imbarca pentru Atena unde se trezi singur, nestiut, dispretuit si lipsit chiar de pâinea cea de toate zilele, caci nu stia sa pastreze nimic pentru sine si isi impartea saracilor putina sa avutie. Abandonând proiectul initial de a se retrage in Muntele Athos, blândul si umilul urmas al Domnului nostru Isus Hristos, prefera – in favoarea mântuirii aproapelui sau – sa sacrifice dragostea sa de a se retrage in singuratate. Ramase câtiva ani ca predicator (1891-1894), apoi fu numit director al scolii ecleziastice Rizarios, destinata pregatirii viitorilor Preoti. Profunda sa cunoastere a Scripturilor, a Sfintilor Parinti si chiar a stiintelor profane, precum si autoritatea sa plina de blândete orientata catre oameni aveau sa ii permita sa insufle in scurt timp acestei institutii o inalta calitate intelectuala si morala. Sfântul Ierarh prelua asupra lui conducerea si lectiile Pastoralei, dar nu inceta totusi sa isi traiasca programul de ascet, de meditatie si de rugaciune a unui calugar, adaugând la acestea inaltele functii de predicare si de oficiere regulata a Sfintelor Taine, in sânul scolii dar si in regiunea din jurul Atenei.

Nectarie pastra insa in adâncul inimii sale o dragoste arzatoare pentru linistea si pacea vietii din manastiri, de aceea profita de dorinta exprimata de câteva din fiicele sale spirituale pentru a se retrage din tulburarile vietii mondene si sa puna bazele unei manastiri feminine in insula Eghina (intre 1904 si 1907).

In ciuda nenumaratelor griji si dificultati, Sfântul veghea la instaurarea unui mod de viata cenobitica scrupulos fidela spiritului Sfintilor Parinti. Isi consuma fara masura forta trupului si cea morala pentru instalarea cladirilor, pentru oficierea Slujbelor si pentru conducerea spirituala a fiecareia din ucenicele sale. Putea fi vazut adesea lucrând gradina, imbracat cu o sutana ca vai de ea, sau când disparea ore intregi, era usor de ghicit ca se inchisese in chilia sa pentru a-si inalta mintea spre Dumnezeu, fixând-o in inima sa pentru a gusta astfel dulceata Sfântului Nume al lui Hristos. Desi fugea de orice contact cu lumea si isi limita cu strictete vizitele la manastire, renumele virtutilor sale si a harurilor pe care i le daduse Dumnezeu se raspândira in intreg tinutul, iar credinciosii veneau la el, atrasi ca un metal de magnet. Vindeca pe numerosi laici si calugarite de bolile de care sufereau, facu sa vina ploaia peste insula care suferea de seceta. El usura, mângâia, incuraja… Era totul pentru toti, putând sa faca totul intru Hristos care salasluia in el prin Harul Duhului Sfânt. Era un apropiat al Sfintilor si al Maicii Domnului iar acestia i se aratau adesea in timpul Sfintei Liturghii sau in chilia sa. In ciuda dificultatilor care au urmat primului razboi mondial, el interzise cu strictete calugaritelor sale sa faca provizii de hrana si ordona sa fie impartit saracilor surplusul lor, incredintându-se de pe o zi pe alta milei lui Dumnezeu. In afara acestor sarcini, Nectarie gasea timp sa redacteze un mare numar de lucrari de teologie, de morala, de istorie a Bisericii pentru confirmarea Bisericii din Grecia in Sfânta Traditie a Parintilor, adesea ignorata in vremea aceea din cauza influentelor apusene. Traind deci ca un Inger in trup si facând sa straluceasca in jurul sau razele luminii necreate a harului, preafericitul mai avu de suferit calomnii si acuzatii nedrepte asupra manastirii sale, din partea membrilor ierarhiei. Suporta aceste incercari cu rabdarea lui Hristos : fara un murmur si fara revolta. Atunci fu atins de o dureroasa boala timp de peste un an si jumatate. El ii multumea lui Dumnezeu ca il incerca astfel si se straduia sa tina in secret durerea pâna cu putina vreme inaintea mortii sale. Dupa un ultim pelerinaj la o icoana a Maicii Domnului, situata nu departe de manastire, el anunta ucenicilor sai plecarea sa la cer si fu transferat intr-un spital din Atena, unde dupa 50 de zile de suferinte, pe care le suporta cu o rabdare care ii stupefia pe toti cei din jurul sau, isi dadu sufletul in pace lui Dumnezeu (pe 8 noiembrie 1920). Credinciosii din Eghina, ucenicii sai si toti Crestinii care il cunoscusera plânsera pierderea blândului si compatimitorului ucenic al lui Hristos, care toata viata suportase calomnia, persecutarile si nedreptele acuzatii, luând ca model Dumnezeiasca Patimire a Stapânului sau. Dar Dumnezeu ii dadu slava in schimb si, imediat dupa odihna sa, Minunile au inceput sa apara si continua in fiecare zi si acum pentru cei care se apropie cu incredere de Moastele sale sau care se incred puternicei sale mijlociri.

Trupul Sfântului ramase ca prin minune neatins de vreme timp de 20 de ani, degajând o mireasma cereasca si delicata. In 1953, când fu in sfârsit dispersat dupa legile naturii, se proceda la mutarea Moastelor (3 septembrie) sale si se constata atunci ca acelasi parfum se degaja cu putere. De atunci nu a incetat sa isi bucure credinciosii care se apropiau de aceste pretioase ramasite, dându-le incredintarea ca Sfântul Nectarie a gasit calea catre Dumnezeu, in casa Sfintilor. Cultul sau a fost recunoscut oficial in 1961 iar povestea minunilor sale nu inceteaza sa fie scrisa in fiecare zi. Mormântul sau, la Eghina, se numara printre pelerinajele cu cea mai multa lume in Grecia.