Sf. Ierarhi Marturisitori: Ilie Iorest si Sava – 24 aprilie

  

Sf. Ierarhi Mărturisitori: Ilie Iorest şi Sava

Mitropoliţii Transilvaniei

 

Ilie Iorest si Sava Brancovici
 

Sf.Ierarh Sava Brancovici

Între vlădicii care s-au ridicat împotriva încercărilor de calvinizare a credincioşilor din Transilvania trebuie aşezat la loc de cinste şi mitropolitul Sava Brancovici, urmaş vrednic, la câtva timp, al mitropolitului Ilie Iorest.

Viitorul mitropolit făcea parte dintr-o veche familie sârbească, originară din părţile Herţegovinei. Din pricina expansiunilor otomane, această familie a fost nevoită, pe la sfârşitul sec al XVI-lea, să se refugieze în părţile Aradului, unde trăind printre români, a fost sub influenţa unui proces de românizare, fapt ce se desprinde şi din semnăturile mitropolitului, care semnează uneori cu „Brâncoveanu” în loc de Brancovici.

S-a născut în jurul anului 1620, în localitatea Ineu, primind din Botez numele de Simeon. Dintre fraţii săi a făcut parte şi unul pe nume Gheorghe, mai mic decât el, care a fost înalt dregător în Ţara Ardealului, şi care s-a ocupat cu scrierea Cronicii sârbeşti, din care putem afla multe detalii privind viaţa vrednicului mitropolit. De menţionat că tatăl său a fost căpitan de oaste în armata lui Mihai Viteazul.

Tânărul Simeon a învăţat carte la casa părintească, apoi a călătorit prin Ungaria, Serbia şi Bulgaria, şi în cele din urmă s-a îndreptat spre mânăstirea Comana, la sud de Bucureşti, unde se găsea vlădica Longhin Brancovici, unchiul său. Acolo şi-a completat învăţătura, dar aflând de moartea tatălui său, s-a reîntors acasă şi s-a căsătorit, având şi copii, care însă au murit de mici.

            Murind protopopul Ineului, Gheorghe Brancovici, o altă rudă a lui Simeon, credincioşii de acolo l-au rugat să-şi închine viaţa slujirii lui Dumnezeu. Răspunzând dorinţelor acestora, va pleca la Târgovişte, unde va fi hirotonit preot, de mitropolitul Ştefan al Ungrovlahiei. Întorcându-se acasă, la Ineu, află că soţia sa murise, iar mama sa se călugărise, ceea ce va schimba total viaţa tânărului preot-protopop. Va păstori mai mulţi ani la Ineu, ca protopop, îngrijindu-se nu numai de nevoile duhovniceşti ale păstoriţilor săi, ci şi de apărarea lor în faţa cotropitorilor turci.

            În 1656, murind mitropolitul Simion Ştefan al Transilvaniei, soborul întrunit la Alba-Iulia pentru alegerea unui nou mitropolit l-a găsit vrednic pentru această slujire pe protopopul-văduv din Ineu, Simeon Brancovici. De aceea, va pleca la Târgovişte unde  va fi tuns în monahism cu numele de Sava, după care tot aici va fi hirotonit arhiereu, în data de 16 septembrie 1656. Încărcat cu daruri, oferite de domnitorul Constantin Şerban Basarab, s-a reîntors la turma sa duhovnicească. fiind primit cu mare cinste în reşedinţa sa din Alba-Iulia.

Mitropolitul Sava s-a aflat în această înaltă slujire arhierească timp de 24 de ani. Deşi îndelungată, păstoria sa a fost mult tulburată de încercările de calvinizare a românilor ortodocşi din Transilvania, acţiuni sprijinite de înşişi principii Transilvaniei, dar şi de războaiele şi schimbările primilor ani ai acestei păstorii. În ciuda acestor greutăţi, vrednicul ierarh s-a străduit să ridice şi să întărească Biserica strămoşilor săi, folosind limba română în cult şi propovăduirea Evangheliei. În iulie 1660, mitropolitul Sava este alungat din scaun, dar după trei ani, în 1662 este readus în scaunul vlădicesc. La începutul anului 1668, datorită lipsurilor materiale, pleacă în Rusia după ajutoare, aşa cum făcuseră şi înaintaşul său, Ilie Iorest. Aici va lua contact cu Biserica Rusă şi cu Ţarul Rusiei, iar în urma acestor dialoguri, se va întoarce în ţară cu un ajutor bănesc substanţial. Totodată va dobândi privilegiul ca la fiecare 7 ani, el şi urmaşii săi în scaunul vlădicesc, să poată merge în Rusia după milostenie.

Datorită acestei călătorii, pentru mitropolit va începe o perioadă de asupriri din partea principelui Mihail Apaffi şi a conducătorilor confesiunii calvine. Cu toate acestea, la începutul anului 1670, vlădica Sava va pleca într-o călătorie în Ţara Românească, unde va obţine o danie anuală de 6000 de bani. În 1672, vlădica Sava va sfinţi două aşezăminte bisericeşti, mânăstirea Moisei din Maramureş, şi biserica din Vlădeni, lângă Braşov, care fusese renovată.

În anul 1675, adunând în sobor clerul din Mitropolia sa, a luat o serie de hotărâri, sub forma a două aşezăminte soborniceşti. Aceste hotărâri priveau în special românizarea slujbelor bisericeşti, îndatorirea preoţilor de a catehiza copii în biserică, înlăturarea superstiţiilor, întărirea vieţii religios-morale a păstoriţilor, precum şi pedepse pentru cei ce nesocoteau canoanele şi rânduielile tradiţionale ortodoxe. menţionăm faptul că acum avem, pentru prima oară precizată în scris, în Transilvania,  măsura românizării slujbelor bisericeşti. De aici putem concluziona că vlădica Sava era preocupat de înlocuirea limbii slavone din cult cu cea românească, lucru realizat şi de marele contemporan al său, mitropolitul Dosoftei al Moldovei. În anii următori, datorită înţelepciunii mitropolitului, clerul ortodox transilvănean obţinea câteva diplome deosebit de favorabile.

Toată această frumoasă lucrare bisericească a fost întreruptă în 1680, când datorită unor intrigi calvine, mitropolitul Sava a fost arestat, bătut şi judecat, iar averea sa, alcătuită în mare parte din cărţi, veşminte şi vase liturgice, a fost confiscată. Judecata s-a făcut conform „canoanelor calvine”, iar în urma ei, mitropolitul a fost întemniţat la Alba-Iulia. Aici, în închisoare, vlădica va suferi un aspru tratament, fiind bătut şi batjocorit adeseori.

După trei ani de întemniţare, mitropolitul a fost eliberat din raţiuni politice, de principele Mihail Apaffi. Bătrân şi bolnav, vrednicul ierarh va trece în curând la cele veşnice, prin aprilie 1683. Pentru strădaniile sale  depuse pentru apărarea ortodoxiei transilvane, cât şi pentru suferinţele răbdate spre sfârşitul vieţii, acest vrednic ierarh a fost socotit de urmaşi un mucenic al legii strămoşeşti. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îl va trece în rândurile sfinţilor, împreună cu alt vrednic ierarh transilvănean, Ilie Iorest, la data de 21 octombrie 1955, hotărând ca amândoi să fie prăznuiţi la aceeaşi dată, şi anume 24 aprilie.
 

Sf.Ierarh Ilie Iorest
 

Între mitropoliţii de vrednică pomenire ai Transilvaniei se află la loc de cinste şi Sfântul Ierarh şi Mărturisitor Ilie Iorest, care a păstorit la Alba-Iulia între anii 1640-1643. De numele lui, ca şi de acela al altui vrednic mitropolit, Sava Brancovici, se leagă o energică acţiune de apărare a Ortodoxiei în Transilvania, în faţa încercărilor de calvinizare a românilor de atunci, motiv pentru care aceştia se prăznuiesc împreună.

Acest vrednic mitropolit s-a născut prin părţile învecinate cu Moldova ale Transilvaniei, probabil Maramureş (deoarece se cunoaşte faptul că a fost dat la învăţătură în Moldova), ca fiu al unei familii de ţărani, primind din Botez numele de Ilie. Va intra de tânăr în mânăstire, la Putna, unde va învăţa carte şi rânduielile bisericeşti şi unde va fi călugărit sub numele de Iorest. Tânărul călugăr va arăta râvnă pentru împlinirea tuturor rânduielilor monahale, iubind învăţătura. Va deveni caligraf şi pictor de icoane, şi datorită vredniciei sale va fi hirotonit ieromonah, în 1625, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că s-a născut în jurul anului 1600, în zilele de glorie ale lui Mihai Viteazul, care înfăptuise prima unire politică a celor 3 ţări româneşti. În 1637 Cuviosul Iorest era egumen al mânăstirii Putna, aşa cum putem afla dintr-o însemnare de pe un manuscris slavon a unei lucrări ce are ca autor pe Simion Metafrastul.

În 1640, la 3 septembrie, mitropolitul Ghenadie al II-lea la Transilvaniei se muta la cele veşnice. Ca urmare, au fost necesare alegeri de mitropolit. Candidaţii erau în număr de trei: Meletie Macedoneanul, egumenul mânăstirii Govora, protopopul din Haţeg, şi „moldoveanul” Iorest, propus de Vasile Lupu. În urma alegerilor, Cuviosul Iorest va fi numit mitropolit al Transilvaniei. Va fi hirotonit la Târgovişte, de către mitropolitul Teofil care păstorea atunci. Din activitatea sa ca mitropolit se cunosc puţine lucruri. În tot timpul păstoririi sale, a făcut vizite canonice in toată Transilvania pentru a cunoaşte starea Bisericii, atât cea materială, cât şi cea spirituală. A depus eforturi intense pentru păstrarea credinţei străbune, în faţa tendinţei de calvinizare şi catolicizare a zonei, propovăduind prin sate şi hirotonind preoţi cucernici şi învăţaţi.

Acestea au atras asupra sa uneltirile cârmuitorilor politici calvini ai Transilvaniei. astfel că după 3 ani de păstorire vrednică, vlădica Iorest va fi alungat din scaun, în februarie 1643, şi întemniţat la Belgrad, unde a pătimit timp de 9 luni, împreună cu alţi preoţi şi călugări ortodocşi. Motivele reale ale înlăturării sale au fost împotrivirea sa la presiunile ce se făceau din partea calvinilor de a contribui la răspândirea învăţăturii calvine, mai ales prin cunoscutul Catehism calvinesc, redactat şi tipărit în româneşte în 1642, cât şi anumite raţiuni de ordin politic, determinate de înăsprirea relaţiilor între Vasile Lupu, care îl recomandase ca mitropolit, şi principele Gheorghe Ràkoczy I.

Prin noiembrie 1643, Vlădica Iorest a fost eliberat din închisoare, în schimbul unei sume de 1000 de taleri, pe care neavându-i, aşa cum mărturisesc documentele vremii, s-au dat chezăşie pentru el 24 de credincioşi. Pentru răscumpărarea chezăşiei, vlădica Iorest va pleca la Putna, pentru a strânge banii necesari. În iunie 1645, va pleca în Rusia, însoţit de călugărul Gherman şi de nepotul său, Jurca, pentru a continua strângerea de ajutoare. Aici va cere ajutorul ţarului, Mihail Feodorovici Romanov, căruia îi va prezenta o scrisoare de recomandare şi părticele din moaştele Sfântului Dumitru din Tesalonic, primind în schimb felurite daruri şi bani. A rămas în Rusia încă un an, cercetând Biserica Rusă, în special Lavra Sfântul Serghie, luând astfel legătură cu teologia rusă a acelei perioade.

Se va întoarce în ţară, unde în 1655 va fi ales episcop al Huşilor, unde va păstori până în anul 1657, aproape de sfârşitul vieţii sale. Alţi autor sunt însă de părere că de la întoarcerea din Rusia, vlădica Iorest s-ar fi retras la mânăstirea sa de metanie, Putna, unde ar fi rămas până la sfârşitul vieţii sale, datat la 12 martie 1678. Probabil că a fost îngropat în afara bisericii mânăstireşti de la Putna, pe latura de sud a acesteia, acolo unde s-au descoperit mai multe morminte arhiereşti.

            Ţinând seama de viaţa sa curată, dar mai ales de statornicia în credinţa străbună şi de suferinţele îndurate pentru aceasta, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în şedinţa sa din 28 februarie 1950, ca acest vrednic ierarh să fie cinstit în Biserica noastră ca sfânt mărturisitor al dreptei-credinţe, şi să fie prăznuit la data de 24 aprilie, împreună cu celălalt vrednic ierarh mărturisitor al ortodoxiei, Sfântul Sava Brancovici. Canonizarea lor solemnă a avut loc în data de 21 octombrie 1955, în catedrala Reîntregirii din Alba-Iulia. Tot atunci s-au alcătuit slujba şi sinaxarul celor doi sfinţi mărturisitori, iar mai târziu, slujba Acatistului.