Sf. Mucenici Epictet si Astion – 8 iulie

  

Sfinţii Epictet preotul şi Astion monahul

martiri almirideni din Scythia

8 iulie

  

 
Capitolul I

Educaţia plină de evlavie a Sfântului Epictet: facerea de minuni şi aducerea lui Astion la Hristos.

1. Pe vremea lui Diocleţian, împărat păgân foarte rău, era un preot din părţile Răsăritului, pe nume Epictet, care ducea o viaţă evlavioasă şi trăia neprihanit. Căci de mic copil, punându-se în slujba Domnului, se întărea în toate învăţăturile lui Iisus Hristos. Când a ajuns în puterea vârstei, ca Samuiel odinioară, a meritat să poarte haina preoţească prin aceea ca prin har dumnezeiesc se săvârşeau prin el multe semne şi minuni întru toate. Prin rugăciunile sale deschidea adesea ochii orbilor, curăţea pe leproşii care veneau la el, pe slăbănogi îi însănătoşea şi alunga duhurile necurate din trupurile chinuite de ele.

2. Aşadar, într-una din zile, pe când se găsea singur în chilia sa şi-şi rostea ca de obicei rugăciunile către Hristos, a fost adusă la el o copilă, fiica unui mare dregător, cu toate părţile trupului ca şi moarte, în afară de limbă. Tatăl ei, după ce a aşezat-o în faţa uşii sfântului, intrînd, i-a îngenunchiat pe dată la picioare, strigînd şi rugându-se astfel: "Ai milă de mine, omule al lui Dumnezeu Preaînalt, fiindcă Dumnezeul tău milostiv şi miluitor este numit de către slujitorii Săi. Te rog să nu mă alungi de la faţa ta, pentru că şi El primeşte cu bunăvoinţă pe toţi cei ce aleargă la El. Eu am o singură fată, în vârstă de aproape cincisprăzece ani, dar din aceştia în ultimii trei, viaţa i se stinge într-o grea paralizie. Nu mă îndoiesc ca Acela care a oprit scurgerea de sânge, veche de doisprezece ani, va putea, dacă va voi, să vindece prin tine şi pe fiica mea, pentru că şi noi ne-am dăruit credinţei Lui şi suntem fiii sfintei Biserici, botezaţi în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh". Auzind acestea, preotul Domnului a poruncit ca fata să fie adusă înăuntru. După ce tatăl i-a aşezat-o la picioare, omul lui Dumnezeu a înălţat către Domnul Dumnezeu rugăciuni zicînd: "Dumnezeule veşnic, poruncitor al Heruvimilor, Care Te-ai coborât din cer, ca să-l readuci în locul de odinioară pe cel alungat din Rai, care întrupându-te ai luat asupra Ta păcatele noastre ca să merităm a te purta în vasele noastre de lut, Te rog, Doamne, Te rog, cu bunătatea Ta caută spre credinţa slujitorului Tău şi, precum ai readus de la porţile morţii la viaţă pe fiica mai marelui sinagogii, aşa binevoieşte să aduci în starea de mai înainte prin harul Tău pe unica odraslă a acestuia, pentru ca să înveţe acest neam necredincios şi rău să cinstească plin de cutremur Sfânt numele Tău şi să istorisească faptele Tale minunate în toate timpurile". Şi, sfârşind rugăciunea, a uns cu untdelemn sfinţit tot trupul fetei care, vindecată şi însănătoşită astfel, împreună cu părinţii ei binecuvântă pe Domnul. Atunci Sfântul Epictet a povăţuit pe tatăl copilei, zicînd: "Dacă vrei preaiubitul meu, să nu se mai abată asupra casei tale de acum încolo nici o boală sau vătămare, grăbeşte-te ca, în fiecare săptămână, cu toată familia ta, să mergi la biserică duminica, şi să primeşti dumnezeieştile Taine cu dăruire lăuntrică şi cu inima curată". După ce a spus aceste cuvinte i-a poruncit să plece acasă vesel şi cu sufletul împăcat întru toate.

3. La fel, altadată, a fost adus la el un om stăpânit de duhuri necurate, pe care omul lui Dumnezeu l-a făcut sănătos. Dar diavolul, timp de trei zile, astfel ţipa şi striga: "O, cruce, o, chinuri pe care le sufăr fără pricină! Ce bine mă simţeam întotdeauna în părţile Frigiei! Cum ii făceam pe oameni să se închine şi să-mi jertfească zilnic! Câtă cinste mi se aducea acolo, dar până acum nu înţeleg, nefericitul de mine, ce greşeală am făcut de am ajuns aici. Căci eu sunt acela care, mai înainte, prin Montanus am spus cele mai multe cuvinte de blasfemie; eu prin Maximilla am săvârşit tot felul de nelegiuiri; eu am atras în întregime acel ţinut la ticăloşii şi la închinarea faţă de mine; eu prin Arie am cuprins oraşul Alexandria, şi am făcut să se spună ca Fiul este o creatură a lui Dumnezeu cel viu; eu prin Manes am întemeiat erezia maniheilor; eu i-am învăţat să-mi consfinţească posturi; eu prin Donatus am răvăşit toată Africa. Şi iată că acum sunt ţinut legat, Hristoase ca un rob fugar, de către un slujitor al Tău". Acestea şi altele ca acestea strigînd duhul necurat, ocărât de fericitul bărbat, s-a retras a treia zi din casa acestuia, iar persoana vindecată aducea mulţumiri lui Hristos Dumnezeu.

4. Altă dată, iarăşi, a fost adusă la el o femeie oarbă care, stînd în faţa lui, astfel zicea, plângînd: "Ştiu cine eşti şi cred că poţi multe în faţa lui Dumnezeu; de aceea te rog să nu dispreţuieşti plânsul meu şi să nu iei în deşert rugăciunea mea. Căci toţi medicii acestei provincii, cu toată ştiinţa şi priceperea lor, nu mi-au putut fi de folos cu nimic; dimpotrivă, cu cât îşi arătau mai mult meşteşugul lor, cu atât mai mult, nenorocita de mine, mă istoveam de durere. De aceea te rog pe sfinţia ta să binevoieşti numai a pune dreapta ta pe ochii mei în numele lui Hristos; deoarece cred că pe dată luminile ochilor mei prin tine vor căpăta vedere". Atunci Sfântul Epictet, minunîndu-se de credinţa acestei femei, a pus dreapta sa pe ochii ei, preamărind bunătatea Domnului şi spunând către ea: "Să-ţi fie ţie după cum ai crezut, fiica mea!". Abia căpătau glas cuvintele în gura preotului lui Hristos şi deodată, deschizîndu-i-se ochii, femeia a văzut lumină, strigînd şi zicînd: "Mărire Ţie, Dumnezeul creştinilor, care nu dispreţuieşti pe păcătoşii căzuţi în greşeală, ci, prin mare mila Ta, îi primeşti şi-i mântuieşti pe cei ce se întorc către tine". Şi, îndată ce a spus acestea, a crezut în Dumnezeu Mântuitorul ea cu toata casa ei. Dar fiindcă pentru cititorul obişnuit este prea lungă istorisirea, dacă am vrea să-i spunem toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu prin acel preot, socotesc că din multe, am desprins în treacăt pe acestea. Acum este de trebuinţă să ne întoarcem la cele începute.

5. Într-una din zile, un tânăr foarte bine îmbrăcat şi preafrumos la chip, pe nume Astion, venind la fericitul preot să-l vadă, acesta l-a rugat să şadă lângă el şi, punînd mâna pe capul lui, a început să-l îndemne, prin cuvinte blânde, să vină la credinţa Domnului, vorbindu-i astfel: "Cine eşti tu, o, preadulce fiu, de unde vii şi unde te duci? Spune-mi, al cui eşti şi de ce neam?". Iar el, răspunzînd, a zis către preot: "Nu ştiu, preafericite părinte, cum să-ţi explic obârşia sau neamul meu. Îti voi arăta doar pe scurt şi în treacăt ceea ce ştiu. Tatăl meu este foarte bogat şi mai marele acestei cetăţi, iar mama este de neam vestit, fiica a senatorului Iulian, şi amândoi se uita la mine ca la o unica podoabă, ca la un mărgăritar de mare preţ". La acestea sfântul a răspuns: "Bine ai zis fiule, că te privesc ca pe un mărgăritar; căci de fapt nu te au, ci numai te privesc, întrucât pentru Hristos sufletul tău binecuvântat este mai preţios decât orice mărgăritar şi decât orice metal şi pe el, precum văd, Însuşi Mântuitorul nostru l-a ales în slujba şi în serviciul Său. Vino, aşadar fiule, şi lasă-le pe cele socotite de preţ în această lume, ca să vezi cu toţi sfinţii, în viitor, cele ce nu se văd aici. Căci toate acestea, care se văd acum, sunt trecătoare şi pieritoare, dar cele pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru slujitorii Săi rămân in veşnicie, cum El Însuşi rămâne veşnic. Acest aur, care se vede, fiule, nu este aur adevărat, ci deşertăciune şi închipuire, prin care se pierd în această lume sufletele celor drepţi.

6. La fel si argintul, care se vede cu acesti ochi, poarta un nume fals, fiindca este fabricat si slefuit de toti numai ca sa insele pe cei hrapareti si sa-i atraga pe cei nestiutori. Vino asadar, si asculta-ma, preaiubite fiu, si eu iti voi arata ce aur trebuie sa alegi si ce argint trebuie sa doresti, de buna seama pe acela pe care Domnul si Mantuitorul nostru il imparte celor ce cred in El, cand le spune: "Te rog sa iei de la mine aurul cel probat in foc, ca sa ajungi bogat si sa te imbraci in vesminte albe, ca sa nu se vada rusinea goliciunii tale". Asadar, aurul acesta probat in foc este Domnul nostru Iisus Hristos. Si, fiule, cine va voi sa-l aiba in salasul inimii sale, acela indata va binemerita bogatiile cele ceresti si se va imbraca in haine albe, adica in Credinta, Nadejde si Dragoste, prin care vei putea birui nu numai aceasta lume vazuta, ci si pe diavolul, pe care il iubiti ca pe Domnul, il vei putea invinge pe el si pe toti ingerii lui. Caci nu tatal tau, pe care-l vezi, fiule, este adevaratul tata, ci Dumnezeu cel Atotputernic este Tatal tau si de aceea unul este cu un nume si celalalt cu alt nume. Caci Acela este nevazut si nespus iar acesta este vazut si stricacios. Acela ramane necuprins si nemuritor, iar acesta traieste intru toate stricacios si muritor.

7. De aceea prin chibzuinta Aceluia sunt randuite toate, iar prin randuiala acestuia nimic nu ramane statornic. Acela a poruncit si te-ai facut, a hotarat si te-ai format in pantecele mamei tale; a cerut si ai iesit, a randuit si ai fost adus la aceasta tinereasca varsta. Si acest tata vazut trebuie cinstit, fiule, dar nu ca Acela. Pentru ca Acela ne-a zidit si ne-a facut dupa chipul si asemanarea Sa, ne-a dat pricepere catre intelepciune si simt veghetor, ne-a ingaduit sa avem amintirea celor bune si ne-a asezat ca stapani peste toate lucrurile Sale, din sclavi ne-a facut, prin harul Sau, fiii, fratii si prietenii Sai. De aceea afla, fiule, ca se cuvine ca intotdeauna sa-l recunosti pe acest Tata adevarat, care ne-a dat atatea bunatati. Trebuie sa i se acorde si acestui tata vazut cinste, pentru ca adesea a implinit fata de noi un serviciu de slujitor, ingrijindu-ne de mici, hranindu-ne ingrijindu-se permanent de tot ceea ce ne era necesar in copilarie, sarutandu-ne si socotindu-ne carne din carnea lui, ocupandu-se de noi ca de propriul lui trup. Iata, asadar, atatea pricini pentru care trebuie sa i se acorde cinstire.

8. Dar si mama noastra este alta, fiule. Nu este aceasta care se vede, ci cealalta, care este nemuritoare: cea intru vrednicie logodita cu Mantuitorul nostru si impodobita prin Ingeri, vestita prin Prooroci, slavita prin Apostoli, inaltata prin Mucenici si Marturisitori, cantata in Hristos in cununie cereasca, aceea este aceasta pe care oamenii o numesc sfanta maica Biserica. Glasul ei este ca de turturea, pe buzele ei picura arome, adica invatatura Apostolilor. Ochii ei sunt doua lumini ale cerului, dintii ei sunt curati, asemenea trupului ce iese din baie. Acest inteles tainic il au cele douazeci si patru de carti intr-o preasfanta intruchipare. Din mainile ei picura smirna, ceea ce inseamna dreptate si credinta adevarata. Cele zece degete ale ei cuprind puterea si legamantul celor zece porunci. Iar sanii ei sunt cele doua Testamente, bineanteles legea lui Moise si harul Evangheliei. Picioarele ei sunt asemenea metalelor pretioase, pantecele si cele launtrice marturisesc izvorul preasfantului Botez si renasterea tuturor neamurilor. Vino, asadar, preaiubitul meu fiu si te hraneste de la sanul acestei mame, care este cu adevarat mama ta. Primeste-i sfaturile, respinge cele ce sunt din lumea aceasta, ca sa te poti bucura de cele pe care a fagaduit Dumnezeu ca le va da fiilor Sai in viata viitoare. Dar asculta-l si pe Tatal nostru Cel adevarat, care zice: "Iesi din pamantul tau si din neamul tau si vino in acel pamant pe care Ti-l voi arata: adica in pamantul celor vii, si in tinutul sfintilor, in pamantul unde curge lapte si miere, adica in invataturile Profetilor si ale Apostolilor. Si cand vei fi indeplinit cele ce ti s-au poruncit, atunci iti va incredinta avutiile Raiului, iti va dezvalui Tainele ceresti, iti va darui marirea imparatiei cerurilor, iti va arata nemasurata bucurie a Apostolilor, cantecele Martirilor, precum si multimea Ingerilor si Arhanghelilor. Si, dupa acestea toate, te va primi in har ca fiu si frate al Sau". Acestea auzind preainteleptul tanar, a cazut in genunchi la picioarele batranului si a inceput sa-l roage sa-l primeasca discipol de aici incolo, sa slujeasca Aceluia carele singur are atat de mare putere si marire. Si pentru ca slugile si slujbasii care erau sub ascultarea lui sa nu spuna ceva tatalui sau, in ziua aceea Astion n-a mai vorbit nimic catre omul lui Dumnezeu. Dar in ziua urmatoare, sculandu-se in zori, ca o albina foarte harnica, s-a dus in graba in acel loc de unde culesese in ziua anterioara florile ceresti. Si intrand in casa preotului lui Dumnezeu, l-a salutat astfel zicand: "Bucura-te, apostol al lui Hristos si slujitor al Noului Testament". Iar sfantul la acestea a raspuns: "Bucura-te si tu tinere, care primesti haina muceniciei, iar pe cap cununa tesuta cu tot felul de pietre pretioase". Si dupa ce i-a spus sa se aseze langa el, a continuat astfel: "Ce este fiule, samanta dumnezeiasca, pe care prin har dumnezeiesc am semanat-o ieri in tarina inimii tale, sa inaltat oare spre rodire, sau este stapanita inca de raul necredintei?" Iar Astion a raspuns: "Dupa cum stii si fericirea ta, preasfintite parinte, sunt singurul fiu, foarte drag, al tatalui meu.Si ma tem mult ca, daca ma voi face crestin el, din prea mare deznadejde, sau isi va pierde repede cumpatul, sau se va arunca in mare, sau Doamne fereste, isi va pierde mintile din pricina mea si de unde sper sa-mi vina mantuirea, de acolo ii voi pregati lui moarte vesnica si focurile gheenei. De aceea, daca vrei sa primesti hotararea mea, te rog sa faci pe data ceea ce te rog: porunceste ca astazi sa fiu facut catehumen si randuieste-mi sa postesc cate zile vei voi, iar dupa aceste zile fixate, daruieste-mi Taina Botezului. Si dupa ce voi indeplini toate cele cerute de invatatura crestina, atunci te rog sa iesim amandoi din acest oras si sa ne ducem repede intr-un tinut indepartat, unde ne va conduce Duhul Sfant, pentru ca tata sa nu-mi pateze cu lacrimile lui constiinta mea curata". Apoi, dupa ce s-au petrecut cu preainteleptul tanar cele ce hotarase el insusi, la cateva zile dupa aceea, inaltand rugaciuni catre Hristos, amandoi au iesit din oras si urcandu-se intr-o corabie, au mers in tinuturile scitilor, si au ajuns in cetatea almiridensilor, unde nu exista nimeni care sa-i poata recunoaste pe ei, sau patria lor.

10. Dar, dupa ce preafericitii barbati au savarsit aceasta sfanta fuga, parintii sfantului Astion au inceput sa-l caute prin diferite locuri, alergand in toate partile si strigandu-i numele cu mare jale. Tatal sau inalta glasul zicand: "Preaiubite fiu, unica mea odrasla, preaiubitul meu Astion, ce sa intamplat cu tine, ce fiara te-a inghitit dintr-o data, de nu putem gasi nici macar o particica ramasa din tine? O, toiagul batranetilor mele, lumina ochilor mei, nu stiu unde sa te mai caut, in ce tinut sa trimit slujitorii mei dupa tine. Tu erai cel mai pretios margaritar al acestui oras; tu te infatisai intre concetatenii tai ca porumbelul cel mai frumos; tu straluceai intre toti ca razele soarelui; tu te inaltai ca o luna stralucitoare in lumea de rand; tu erai cel mai intelept intre intelepti. Si ce sa spun mai mult? Prin cuvintele tale dulci ca mierea ii faceai pe toti sa te iubeasca". Astfel de cuvinte spunea tatal.

11. Iar mama, sfasiindu-si vesmintele si batandu-se cu pumnii in piept, plangea astfel spunand: "Cine te-a luat de la mine, cine te-a amagit? Ce pasare salbatica te-a rapit din cuibul familiei, preaiubitul meu fiu Astion, nu stiu; dar, pe cat banui, poate ca acel Dumnezeu al crestinilor a trimis pe vreunul dintre ai Sai de ti-a pervertit inima si te-a instrainat de noi. Iar acum vai de mine, nenorocita, am ramas singura sub povara unei tristeti nesfarsite; m-a cuprins o durere nemarginita si m-a gasit chinuri fara leac al atator ani. A cazut coroana de pe capul meu. S-a uscat roada pantecelui si stau ca o cetate parasita. Mama am fost prin tine pana azi, fiul meu, si regina, iar acum, pierzandu-te, nu mai am nici slava reginei nici bucuria mamei. Si tu preaiubite fiu, copac ai fost si esti taiat; margaritar ai fost si esti furat de galileeni; piatra stralucitoare si ai fost aruncat in intuneric; lampa ai fost si te-ai stins; coloana puternica erai si acum te-ai pravalit, statuie imparateasca si te-ai rasturnat. Si ce sa mai spun? Om ai fost si intr-un ceas, pe cat banui ai murit napraznic. Iar acum, din cauza ta, fiule mi-am pierdut mintile si nu mai inteleg nici viata, nici numele". Aceste cuvinte, si altele ca acestea spunand, si tatal si mama lui, in nici un chip nu-si puteau birui marea durere.

Capitolul II
Minunile sfintilor; Astion este stapanit de o cugetare urata, dar prin marturisire este izbavit

12. Asadar, dupa ce sfintii oameni ai lui Dumnezeu si-au gasit locuinta potrivita in orasul amintit, aduceau acolo multumire lui Dumnezeu prin faptele lor. Si fiindca scris este ca o cetate asezata pe munte nu se poate ascunde, nici harul dumnezeiesc nu sta ascuns sub obroc, puterea cereasca a inceput sa savarseasca, prin sfantul Epictet, mai multe semne si minuni in tinutul scitilor, decat cele pe care le facuse in partile Rasaritului. Caci intr-una din zile, venind la el o femeie, impreuna cu fiul ei in varsta cam de cincisprezece ani, care era surd, mut si uscat la trup, s-a aruncat la picioarele sfantului Epictet si i-a vorbit astfel: "Nu stiu de unde ai venit, nu cunosc din ce tinut esti, dar cred ca daca vrei, poti sa insanatosesti pe cei bolnavi; pentru ca imbracamintea si evlavia ta arata ca esti discipol al acelui renumit Nazarinean. Am auzit cate semne si minuni au savarsit altii de credinta ta in numele lui. Asadar, fiindca esti unul din ucenicii Lui, vino in ajutorul suferintei noastre. Propovaduieste-ne despre minunile Lui, vorbeste-ne de neamul Lui, sau despre taina dumnezeirii Lui, ca sa meritam a ne face si noi prin tine slujitorii Lui".

13. Acestea auzind preotul lui Dumnezeu, astfel i-a vorbit femeii: "Daca vrei sa crezi, femeie, in Dumnezeul pe care eu Il propovaduiesc si nu va mai ramane de acum incolo nici o urma de necredinta in sufletul tau, ci vei crede din toata inima ta ca El este ziditorul cerului si al pamantului, al marii si al izvoarelor de ape precum si al tuturor celor ce exista in ele, se va face ceea ce ai cerut. Caci nu este greu de inteles de nici unul dintre noi, ca prin El Insusi suntem, traim si ne miscam". Spunand acestea, a poruncit sa fie ridicat copilul bolnav si, ridicand ochii la cer, astfel se ruga pentru copil catre Domnul, zicand: "Dumnezeule Atotputernic, Care esti nemasurat si nevazut, necuprins si de negrait, mantuire a crestinilor, tamaduitor al bolnavilor, carmuitor al corabierilor, liman al celor in primejdie, lumina a orbilor, picior al schiopilor, cale a ratacitilor, priveste, te rog, Doamne catre acest slujitor al Tau, si dezleaga-i lanturile limbii spre lauda numelui Tau. Deschide-i si urechile, sa auda tainele Tale cele ceresti.

14. Vindeca-i toate madularele lui bolnave, atat sufletul, cat si trupul, ca pe ale acelui paralitic pe care, dupa 38 de ani, venirea Ta venerabila i-a daruit lui sanatate deplina, ca sa cunoasca numele Tau cei ce nu te-au cunoscut si sa creada ca Tu singur esti Dumnezeu adevarat, Care domnesti si ramai vesnic impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant in vecii vecilor". Dupa ce a terminat rugaciunea, a suflat de trei ori in fata copilului si, intrebandu-l i-a zis: "Fiule, in care Dumnezeu se cuvine ca noi sa credem, in idoli, care sunt facuti de oameni, sau in Iisus Hristos cel rastignit, Care a binevoit sa te vindece astazi?". Iar el,cu mare glas, a strigat zicand: "In Iisus Hristos se cuvine ca noi sa credem, o, preafericite, Care aduce oamenilor intotdeauna, pana in ziua de azi, atatea binefaceri". Si, pe cand multimea de almiridensi privea aceasta minune, dadea slava lui Dumnezeu si mai mult de o mie de oameni in ziua aceea au crezut in Dumnezeu Mantuitorul.

15. Dar nu numai Sfantul Epictet, ci si preafericitul Astion savarsea foarte multe minuni in numele Domnului. Si li s-a adus cea mai mare multumire pentru vindecarea tuturor bolilor. Dar li s-a daruit mare putere si impotriva duhurilor necurate. Astfel, intr-una din zile, pe cand se ducea la Dunare sa ia apa, i-a iesit in cale un om, care era chinuit de un duh necurat. Si apropiindu-se de el si rugandu-se pentru el mult, i-a facut pe frunte semnul mantuitor al crucii si l-a insemnat pe toate partile trupului. Demonul intr-acel ceas a iesit din el. Dar fugind, zicea: "Credinta ta Astioane, si curatia cugetului au primit mare putere de la Mantuitorul impotriva noastra". Si zicand acestea, n-a mai aparut niciodata.

16. La fel, alta data a vazut pe un om care, cazand de la o mare inaltime, era dus la casa sa de catre parintii lui, aproape mort. Si pe cand ii privea cum se framanta jelindu-se de intamplarea neasteptata, cuprins de mila cuvioasa, s-a retras intr-un loc deosebit, unde, stand in picioare, astfel s-a rugat pentru acela Domnului nostru, zicand: "Hristoase Dumnezeule, Care, prin fericitul apostol Pavel, ai readus de la moarte la viata pe Eutihie, cel cazut de la fereastra, lui Enea, care de optzeci de ani zacea in pat, prin sfantul Petru i-ai dat sanatatea trupului, iar celui schiop din nastere, i-ai daruit sanatate intreaga, si acum, Doamne, te rog sa-l privesti pe acest om, care prin lucrarea diavolului, a cazut de la o inaltime atat de mare, da-i lui deplina sanatate si fa-l sa fie in numarul turmei Tale, caci Tu esti Pastorul nostru, Dumnezeu adevarat, Care ai spus in sfanta Ta Evanghelie: "Eu sunt pastorul cel bun si imi cunosc oile Mele. Precum ma cunoaste Tatal meu si eu il cunosc pe Tatal meu si sufletul meu il pun pentru oile mele".

17. Dupa ce a sfarsit rugaciunea, apropiindu-se de om, astfel i-a vorbit zicand: "In numele lui Iisus Hristos, scoala-te si umbla". Si apucandu-l de mana dreapta l-a ridicat. Indata s-au intarit soldurile si talpile lui si a iesit si a mers. Acesta,venind impreuna cu parintii sai pana la locuinta Sfintilor, a strigat cu glas mare zicand: "Unul este Dumnezeul lui Epictet si a lui Astion, cu adevarat unul este Dumnezeul crestinilor; si de aceea nu plec de aici, pana nu ma fac astazi crestin, cu parintii mei". Atunci preotul Domnului, luand pe om cu toti care erau de fata, in aceeasi ora i-a facut catehumeni si dupa cateva zile le-a savarsit Taina Botezului. Alta data, pe cand insusi preafericitul Astion se ducea sa ia apa din fluviu si plecase fara indemnul sau stirea batranului, cum mergea el pe cale, in mintea lui s-a strecurat o cugetare urata. Si fiindca timp de trei zile acest barbat atat de mare si de sfant nu a putut singur sa si-o scoata din inima, s-a intristat foarte mult si din pricina aceasta chipul lui era abatut. Venerabilul batran, vazandu-l asa, i-a zis: "Ce s-a intamplat, fiule, de te vad atat de trist si de stapanit de o mahnire atat de neobisnuita? Aceasta tristete care te stapaneste acum se pare ca nu este aceea pe care o au de obicei chipurile sfintilor, sau ale celor ce se pocaiesc pentru mantuirea lor de obste; ci socotesc ca este acea tristete aducatoare de moarte, care a ucis pe Iuda tradatorul, sau pe Achitopel, sfetnicul lui Abesalon". Atunci el a raspuns: "Acum trei zile, pe cand sfintia ta vorbeai cu acei oameni despre tainele ceresti, eu, desi ma oprea constiinta, fara sa stii tu, m-am dus la fluviu sa i-au apa. Dar, mergand pe cale, o cugetare urata si destul de josnica mi-a venit in minte, dupa socotinta mea, prin uneltirea diavolului. Si iata ca acum, de trei zile ma muncesc cat pot, cu lacrimi si cu rugaciuni dupa Scripturi, s-o alung si nu pot in nici un chip". Atunci, sfantul Epictet aratandu-se foarte suparat si indignat, ca in fata unui duh necurat, astfel i-a vorbit, zicand: "De ce ai iesit pe usa chiliei fara stirea mea si ai plecat la fluviu fara binecuvantarea preotului lui Hristos? Oare nu stii ca exista intotdeauna pentru tineri binecuvantarea celui mai mare ca un zid de neanvins si ca platosa a credintei pentru a birui pe diavol?".

18. Si spunand acestea, i-a poruncit sa cada la pamant impreuna cu el pentru rugaciune inaintea Domnului. Dupa ce sau rugat indelung, cerand milostivirea Domnului, si la sfarsitul rugaciunii sau ridicat de la pamant, fericitul Astion a vazut pe un copil negru care, iesind din vagauna sa cu o torta aprinsa, i-a vorbit astfel: "Marturisirea ta Astioane, mi-a strivit astazi toate puterile si o singura rugaciune a voastra m-a lasat cu totul dezarmat si dezamagit. De aceea iesind de aici, voi intra in inima comandantului militar al provinciei, Latronianus, si-l voi intarata degrab impotriva voastra, iar el prin felurite chinuri va va ucide, pentru ca ati intrat ca niste talhari si ca niste raufacatori in provincia lui si prin binefacerile voastre, indepartand pe multi oameni de la credinta in zei, i-ati adus la Dumnezeul vostru". Si acestea zicand, diavolul s-a facut nevazut.

Capitolul III
Arestarea sfintilor mucenici; marturisirea de credinta; chinurile; convertirea lui Vigilantius si martirajul sfintilor

19. Asadar, pe cand slujitorii lui Dumnezeu isi petreceau timpul cu acest fel de lucrari duhovnicesti, aducand lauda Mantuitorului nostru Iisus Hristos prin psalmi si rugaciuni, iar harul dumnezeiesc se revarsa prin ei chiar si asupra dobitoacelor, pe neasteptate a sosit in cetatea almiridensilor comandantul militar al provinciei, Latronianus. Si dupa ce a inspectat timp de trei zile lucrarile publice si institutiile imparatesti care existau acolo, in a patra zi au venit la el niste localnici, care i-au spus despre preafericitii barbati ca sunt niste raufacatori primejdiosi si vrajitori, care prin invataturile lor otravite indeparteaza pe multi de la jertfele datorate zeilor. Cand a auzit acestea, comandantul a poruncit indata catorva dintre iscoadele sale ca, dupa apusul soarelui, sa se duca la locuinta sfintilor, sa-i lege, sa-i puna in fiare si sa-i duca, sub paza, la inchisoare. Pe cand preafericitii barbati erau dusi in lanturi, cantau, zicand: "Dumnezeul nostru este scaparea si puterea in necazurile care s-au abatut asupra noastra", sau "Domnul puterilor este cu noi, ajutorul nostru este Dumnezeul lui Iacob". Si de asemenea: "Multe sunt necazurile celor drepti si nu ale celor nelegiuiti, iar Domnul ne va scapa de toate acestea. Dumnezeu pazeste toate oasele lor din ele nici unul nu va fi zdrobit". Si dupa ce au fost zavorati in inchisoare, toata noaptea au petrecut-o, ca de obicei, in psalmi si rugaciuni. Iar dupa indeplinirea privegherii, astfel a vorbit sfantul Epictet catre fericitul Astion, zicand: "Daca ne va intreba maine de dimineata, preadulcele meu fiu, judecatorul, zicand: ce neam sunteti, care va este numele, din ce provincie, sau de unde ati venit aici, noi sa nu-i raspundem nimic, sa nu-i spunem nici neamul, nici numele nostru, sa nu-i declaram nici patria, nici de ce obarsie suntem, sa-i spunem doar atat, ca suntem crestini, ca acesta ne este numele, acesta ne este neamul, aceasta ne este patria; ca nu santem altceva, decat slujitori ai adevaratului Dumnezeu". Si iarasi: "Daca dupa aceasta marturisire se va porunci sa fim pusi la chinuri, in timpul schingiuirilor sa nu spunem decat: Doamne Iisuse, faca-se intotdeauna cu noi voia Ta".

20. In ziua urmatoare, chiar din zori, comandantul Latronianus, porunceste ca locul de judecata sa se pregateasca in centrul cetatii si da ordin crainicilor sa cheme cu mare strigat multimea poporului la o priveliste atat de blestemata si de inspaimantatoare. Iar cand s-a facut al treilea ceas din zi si poporul astepta adunat in fata tribunei de judecata, ca o fiara turbata a aparut Latronianus si s-a asezat pe scaunul de judecatadand porunca sa fie adusi sfintii in fata lui. Dar indata ce i-a vazut, a incremenit de spaima. Nu putea privi la ei, pentru ca straluceau ca soarele si fata lor era luminata de harul Domnului. Sfantul Epictet, in varsta de aproape saizeci de ani, era inalt de statura, cu barba bogata, si admirabila in splendoarea ei carunta.La fel si preafericitul monah Astion, era si el inalt de statura, dar era foarte frumos si plapand, avand si el aproape treizeci si cinci de ani. Dupa ce a trecut un ceas, comandantul Latronianus, a inceput sa-i intrebe zicand: "Cum va numiti, de ce neam sunteti, din ce provincie si de unde veniti, declarati aici in fata acestei multimi".

21. Raspunzand, Sfintii au spus: "Suntem crestini, nascuti din parinti crestini si venim din patria crestinilor". Comandantul Latronianus a zis: "Am voit sa va aud mai intai numele: caci stiu ca sunteti de credinta aceea blestemata, voi si toti cei de prin imprejurimi". La acestea, sfintii martiri au raspuns: "Noi suntem crestini si-l recunoastem si-l adoram pe Iisus Hristos Domnul nostru, in puterea Caruia stau toate, iar pe idolii tai ii dispretuim, dupa cum ne invata Scriptura. La fel sa fie cei ce-i fac, ca si cei ce cred in ei". Auzind acestea, comandantul s-a-nfuriat peste masura si a dat porunca sa fie dezbracati si biciuiti cu toata puterea. Si, pe cand erau loviti de calai, martirii lui Hristos, ridicandu-si privirile catre cer, astfel ziceau: "Doamne Iisuse, Invatatorul nostru, faca-se voia ta cu noi". Dar fiindca, dupa atatea chinuri, cruzimea lui Latronianus nu ajunsese la nici o izbanda impotriva iubitorilor lui Dumnezeu, acesta maniat astfel s-a adresat impotriva lor zicand: "Unde este acel minunat aparator al vostru, pe care il chemati fara incetare in ajutor? Sa vina acum si, daca poate, sa va scoata din mainile mele". Sfintii martiri au raspuns: "Santem crestini, o, tirane; faca-se voia Dumnezeului nostru cu noi".Cand a auzit acestea Latronianus a poruncit ca ei sa fie ridicati pe stinghia de tortura si sfasiati cu carlige de fier. Si, pe cand erau sfasiati, iarasi ziceau: "Suntem crestini, o, tirane Latronianus, faca-se voia Dumnezeului nostru cu noi". Atunci tiranul a poruncit ca, legati pe stinghia de tortura, sa fie arsi cu faclii aprinse. Si pe cand rabdau cu suflet mare si acest fel de schingiuire, ei la fel ziceau: "Santem crestini, o, tirane, faca-se voia Dumnezeului nostru cu noi".Fiindca de acum se facuse ceasul al saptelea, Latronianus a poruncit ca ei sa fie coborati de pe stinghia de tortura si dusi sub paza inchisorii.

22. Iar unul dintre anchetatori, pe nume Vigilantius, auzindu-i pe acesti sfinti martiri cum, pusi la chin, repeta mereu aceleasi cuvinte: "Suntem crestini, o, tirane Latronianus, faca-se voia Dumnezeului nostru cu noi" si dandu-si seama ca aceste cuvinte au o mare putere in ele, fiindca ei spuneau ca oricine se gandeste la ele nu mai poate simti nici o durere, a inceput si el sa le rosteasca in gand: acasa, pe drum, dormind sau treaz, in tot timpul le soptea. Si cum timp de trei zile nu se putea opri sa nu le rosteasca in gand, in a patra zi a inceput sa le strige cu glas tare, in auzul lumii, zicand: "Eu sunt crestin, o, tirane Latronianus, faca-se voia Dumnezeului nostru cu noi". Si venind Vigilantius la preafericitii martiri in inchisoare, a meritat sa primeasca de la ei semnul crucii. Cu toata casa lui, crezand in Dumnezeu Mantuitorul, a ingropat el insusi, cand a venit vremea, cu cea mai mare cinste, trupurile sfinte ale fericitilor.

23. Dupa a cincea zi, venind iarasi comandantul Latronianus si stand pe scaunul de judecata, a poruncit ca preotul Epictet si monahul Astion sa fie adusi in fata sa. Si pe cand erau dusi de slugile diavolilor, ei cantau zicand: "In tine Doamne, vom spulbera pe dusmanii nostri si in numele Tau ii vom dispretui pe cei ce se ridica impotriva noastra. Noi nadajduim in credinta noastra si nu sabia omeneasca ne va putea mantui, ci dreapta ta si bratul tau si lumina chipului tau. Fiindca Tu ai binevoit intru noi". Si pe cand martirii lui Hristos erau in fata paganului comandant Latronianus, acesta le-a zis: "V-ati hotarat sa aduceti jertfe zeilor, sau ramaneti mai departe in nebunia voastra?". Sfantul Epictet a raspuns: "Prea des ne-ai intrebat, mereu ne-ai lingusit si de multe ori ne-ai fagaduit numeroase daruri si foarte mare rasplata, dar n-ai putut auzi de la noi nimic altceva, decat ca suntem crestini; si iata, e de prisos acum sa o luam, iarasi, de la inceput". Cand a auzit Latronianus toate cuvintele acestea, a mugit ca un leu, si strigand cu glas tare, astfel a vorbit catre soldatii sai zicand: "Repede, slujbasi ai acestei preastralucite dregatorii, aduceti aici sare si otet si frecati-le ranile; puneti intr-un cazan de arama smoala si grasime, si cand vor incepe sa clocoteasca, aruncati-i in el".Auzind acestea, sfintii ziceau: "Suntem crestini, o, tirane, faca-se voia Dumnezeului nostru cu noi".

24. Dupa ce au rabdat pentru numele lui Hristos acest fel de tortura, neinfricati, fara sa poata fi clintiti din credinta lor, preacrudul tiran a poruncit sa fie scosi si dusi din nou la inchisoare, sub paza. "Darzenia lor, a zis el, sa nu para a ne aduce noua rusine, iar crestinilor indrazneala". Si a poruncit ca timp de treizeci de zile nimeni sa nu intre la ei si sa nu li se aduca de nimeni de mancare sau bautura. Dar atletii lui Hristos se refaceau zilnic din plinatatea cuvantului dumnezeiesc si din acea paine care cade din cer. Ei cantau neancetat, zicand: "Dumnezeu sa se milostiveasca de noi si sa ne binecuvinteze: sa lumineze fata sa asupra noastra si sa se milostiveasca de noi, ca sa cunoastem pe pamant calea Ta, Doamne, mantuirea Ta pentru toate neamurile".

25. Dar pe cand sfintii martiri rabdau in numele lui Hristos aceste chinuri, un calator, vazand intr-o zi pe preafericitul Astion in fata scaunului de judecata si cunoscand cine este si din ce neam se trage, a plecat in graba pe mare si a coborat in partile Rasaritului. Ajungand in cetatea de obarsie a lui Astion, a spus mamei si tatalui acestuia toate cele ce se intamplasera cu fiul lor, istorisind cum el si cu un batran crestin, pe nume Epictet, sunt chinuiti si martirizati. De asemenea, le-a spus cu grija si in ce cetate se petrec aceste lucruri. Iar ei auzind acestea, indata au cazut la picioarele celui venit si au inceput sa-l roage staruitor, sa le spuna daca sunt adevarate cele auzite. Iar el a intarit prin juramant ca sunt adevarate. Atunci tatal a zis: "Daca as putea nefericitul de mine, sa mai vad fata copilului meu, as face fara vreo intarziere tot ce-mi va cere sau ma va invata el".

26. La fel si mama: "Nadajduiesc ca, nefericita si amarata de mine, voi putea totusi ajunge sa-l mai vad in fata mea; de aceea voi lasa casa si tot ce am si ma voi duce la el, fiindca mai presus de toate el este tot ce am mai scump si mai drag. Chiar daca-mi va cere sa ma fac crestina, nu voi refuza acest lucru si, daca el va vrea, sunt pregatita sa rabd orice chinuri, sa primesc cu placere moartea". Acestea zicand, ei si-au lasat sub mandat si tutela toata averea si toate bogatiile. Iesind din casa lor doar cu trei tineri slujitori, s-au urcat indata pe o corabie si au inceput calatoria, ca sa ajunga in tara scitilor si in cetatea almiridensilor. In acea provincie era pe atunci episcop, pazitor al sfintelor lui Dumnezeu biserici, preafericitul Evangelicus.

27. Dupa treizeci de zile, tiranul a poruncit ca sfintii martiri sa fie adusi iarasi in fata lui. Si fiindca adusi inaintea lui stateau cu sufletul vesel si cu fata luminata, astfel a vorbit catre ei comandantul Latronianus zicand: "V-am intrebat de multe ori cum va cheama, de ce neam sunteti si de unde veniti, dar niciodata nu mi-ati spus adevarul. Iar acum, ca nu cunosc nici patria voastra, nu va stiu nici neamul si n-am putut afla nici macar cum va cheama, iata la ce m-am gandit. Pentru ca nu pareti a fi altceva decat demoni intrupati, necunoscuti nici dupa nume, nici dupa neam, va voi numi cu numele pe care-l meritati". Si a continuat astfel: "Spuneti-mi voi o, draci impielitati, aduceti jertfe zeilor intruchipati, ori voi pune sa vi se taie chiar astazi capetele?". Martirii lui Hristos au raspuns: "Noi suntem crestini si in numele lui Hristos, alungam din trupurile celor posedati demonii pe care voi ii adorati si-i cinstiti. O, de n-ar locui in tine cel mai rau demon!". Auzind acestea acel smintit cu suflet de fiara, a poruncit slujitorilor sai sa zdrobeasca cu pietre fetele martirilor. Apoi a cerut sa se aduca vergi de frasin si sa fie loviti pana ce-si vor da duhul. Dar preafericitii atleti ai lui Hristos, rabdand si acestea, nu ziceau decat: "Doamne Dumnezeul nostru faca-se voia Ta cu noi". Dar fiindca, oricat de multe si de dese lovituri primeau, le rabdau intotdeauna bucurosi si cu suflet mare intru marturisirea Domnului acel slujitor al diavolului, vazand ca nu poate in nici un chip sa biruie cu nebunia lui statornicia lor, a poruncit slugilor nelegiuirii sa-i scoata afara din cetate si sa le taie capetele cu sabia. Iar ei, pe cand erau dusi, cantau zicand: "Laudati numele Domnului, laudati slugi pe Domnul; fiindca s-a facut vointa Domnului Dumnezeului nostru cu noi in toate".

28. Iar cand au ajuns la locul unde urmau sa fie decapitati, stand cu fata spre rasarit, cu mainile intinse, si cu ochii indreptati spre cer, astfel au rugat pe Domnul, zicand: "Binecuvantat esti Doamne Dumnezeul parintilor nostri, laudat si preaslavit in toate veacurile, pentru ca prin Tine s-a facut cu noi vointa Ta, nu cea omeneasca. Tu esti Cel Care inveti pe cei ce cred in Tine sa faca vointa Ta, pentru ca Duhul Tau Sfant conduce pe fiecare la bine dupa gandul si dupa vointa Ta. Tu esti cel care ai condus intotdeauna pe Avraam dupa vointa Ta, L-ai sfintit pe Isaac si ai luptat cu Iacob, punandu-i nume nou, Israel, Care l-ai pazit neintinat pe Iosif in fata staruintelor si mangaierilor egiptencei, si pe Suzana, de asemenea, ai pastrat-o neintinata de cei care doreau sa pacatuiasca cu ea; Care ai pastrat neintinate inimile sfintilor Tai profeti si cugetele preafericitilor apostoli si i-ai luminat cu darul Sfantului Duh, spunandu-le: "Primiti Duh Sfant". Care ai incununat cu harul Tau pe atletii Tai si ai daruit intotdeauna biruinta celor ce lupta pentru numele Tau, Care ne-ai adus in aceasta patrie pe noi smeritii si pacatosii slujitori ai Tai, ca sa vestim si sa propovaduim invatatura Evangheliei Tale acelora care locuiesc in ea, Care esti Carmaciul si Invatatorul nostru si bun luminator intru toate, Care intotdeauna, pana in acest ceas, ne-ai carmuit dupa vointa Ta.

29. Te rugam, Doamne, sa trimiti pe sfintii Tai ingeri sa ne libereze si sa ne apere de puterea vrajmasilor si sa ne conduca biruitori si triumfatori prin harul Tau, pana la tronul Maririi Tale; iar pe barbatii acestei regiuni si cetati pastreaza-i in frica Ta, ocroteste-i in milostivirea Ta, carmuieste-i dupa voia Ta. Binecuvinteaza-le copiii, mici si mari si, pentru cinstea pe care ne-au dat-o pentru sfant numele Tau, rasplateste-i cu fericirea vesnica. Da-ne increderea ca, ori de cate ori ne rugam maririi Tale dumnezeiesti, sa ne indeplinesti cererile rugaciunilor noastre intru cele bune. Si acum te rugam, Doamne, ia-ne in mainile Tale cele vesnice si du-ne in Ierusalimul cel ceresc, care este mama tuturor sfintilor, a carui lumina si al carui logodnic esti Tu Insuti: intemeietor si facator, pentru ca, impreuna cu Ingerii si Arhanghelii, cu Sfintii Parinti, Patriarhi, Profeti, Apostoli, Martiri si Marturisitori, neincetat sa laudam si sa preaslavim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, in vecii vecilor".

30. Dupa ce multimea care era de fata a raspuns "Amin", sfantul Epictet a inceput sa-i roage pe calai ca inaintea lui sa-l taie pe fericitul Astion. Dar pe cand acesta spunea: "Se cuvine ca mai intai tu, preafericite parinte, sa meriti aceasta binefacere mantuitoare", sfantul Epictet a raspuns: "Vechea viclenie a sarpelui, fiule, este destul de ascunsa si de iscusita. Cer aceasta pentru mantuirea ta si linistea mea. Te-am tinut pana acum timp de saptesprezece ani, prin harul dumnezeiesc, ca pe un dar curat si neprihanit si acum vrei sa pierd toata stradania atator ani? Nu asa. Ceea ce doresc sa fac, fiule, fac prin insuflarea Duhului Sfant. Caci asa a oferit Avraam pe fiul sau Isaac ca ardere de tot, Ieftaie si-a dat fiica sa jertfa Domnului, iar Petru a trimis pe Stefan inaintea sa la cele ceresti. Cu toate ca nu pot sa n-am incredere in bunatatea lui Dumnezeu ca te poate pastra intru toate si fara prezenta mea, cum te-a pastrat si pana azi neprihanit, totusi trebuie sa stii ca pastorul cel bun intotdeauna sufletul si-l da pentru oile sale. Ceea ce fac, pentru mine si pentru tine fac, fiule.

31. Asadar nu te indoi de tovarasia mea. Cred ca sfantul Mihail cu Ingerii, Abel cu Profetii, Petru cu Apostolii, Stefan cu Martirii, Daniil cu Marturisitorii, iti vor iesi in intampinare, fiule, ca sa te primeasca la sanul lor si sa te conduca pana la tronul Mantuitorului nostru Hristos cu imnuri si cu cantece duhovnicesti". Acestea si mai multe decat acestea auzind preafericitul Astion, a raspuns, zicand: "Faca-se voia lui Dumnezeu si a ta, venerabile parinte si preot al lui Dumnezeu". Si facandu-si semnul crucii pe frunte, astfel s-a rugat la Domnul zicand: "Fiindca Tu esti ocrotitorul meu Doamne, in mainile Tale imi incredintez duhul meu". Acestea zicand, pe data i s-a taiat capul de catre calau. Dupa ce s-a facut aceasta, sfantul Epictet, privind a dat slava lui Dumnezeu si aruncandu-se asupra trupului celui ucis, a inceput sa-i roage pe calai ca, asa cum se gasea deasupra cadavrului sfantului martir asa sa-l omoare si pe el. Dupa ce s-au petrecut acestea, toti cei care erau de fata, privind deopotriva crestini si pagani, cu lacrimi in ochi au adus slava lui Dumnezeu pentru bunul invatator Epictet si pentru desavarsita supunere a invatacelului sau.

Capitolul IV
Slava sfintelor trupuri dupa moarte; inmormantarea; aparitia; primirea credintei de catre parintii sfantului Astion si convertirea lor la Hristos

32. Pe cand cei ce au fost de fata aduceau slava si cinstire lui Dumnezeu, iata ca deodata trupurile sfintilor martiri s-au facut la vedere albe ca zapada si datorita preamarii straluciri, pareau ca razele soarelui. Toti cei care se stia ca sunt stapaniti de vreo infirmitate, indata ce din credinta se atingeau de trupurile lor, sau din dragoste fata de Dumnezeu le sarutau, imediat se indeparta de la ei toata nelinistea si durerea. Iar catre apusul soarelui, venind Vigilantius, cu toata casa sa si cu alti crestini, a ridicat pe ascuns trupurile sfintilor martiri, stropindu-le cu mirodenii foarte scumpe si cu smirna, le-a ingropat intr-un loc deosebit si de cinste, cu cantari de psalmi si cu mare evlavie. In acel loc se petrec pana in ziua de azi multe semne si minuni spre lauda numelui lui Hristos. Latronianus insa, in timpul noptii, a fost cuprins de un duh necurat din cele mai rele, care l-a facut ca dimineata devreme sa ,vina la pretoriu. Asezandu-se acolo pe scaun, a inceput sa spuna foarte multe cuvinte pline de furie si nebunie. A luat apoi sabia si a inceput sa loveasca si sa raneasca mai intai pe cei din slujba lui. Apoi s-a repezit, ca un caine turbat, asupra altora, sfasiindu-le hainele alergand incoace si incolo. Multimea vazandu-l si dandu-si seama ca si-a pierdut mintile, l-a dezarmat si a inceput sa-l loveasca puternic cu pumnii si cu biciul. Apoi, legandu-l de maini si de picioare, cativa l-au dus intr-o incapere foarte mica, unde a fost doua zile chinuit de demon, pana ce, zvarcolindu-se si-a dat duhul.

33. A treia zi in zori, dupa inmormantarea sfintilor martiri, cand Vigilantius s-a dus sa se roage la mormantul lor, deodata i-a aparut inainte fericitul Astion, si i-a spus: "Parintii mei au sa vie astazi aici, din patria noastra, sa ma caute. Te rog, preaiubite frate, coboara repede in port, primeste-i ia-i la tine acasa si mangaie-i in tot felul fiindca din pricina mea sunt stapaniti de o mare tristete; iar mai tarziu sa le vorbesti despre credinta in Mantuitorul nostru si despre alte lucruri mari." Acestea si multe altele auzind Vigilantius a dat slava lui Dumnezeu si indata s-a coborat la fluviu. Iata ca, pe la ceasul al treilea vede o corabie mica, acostand in port. Si dupa ce au coborat din corabia armatorului, au inceput sa intrebe insistent pe cei ce se gaseau in jur daca au auzit vreunul dintre ei, ori au vazut pe vreunul tanar cu numele de Astion.

34. Pe cand multi spuneau cate ceva despre el, a venit la ei Vigilantius si a zis: "Eu l-am vazut si-l cunosc bine. Dar poftiti mai intai la mine acasa si va odihniti putin, pentru ca tare ati obosit pe corabie, si, dupa aceea, daca vreti, am sa va duc la el fara intarziere, cand va fi momentul potrivit". Iar ei, cazand la picioarele lui, au inceput sa-i imbratiseze genunchii si sa-i sarute picioarele, rugandu-l ca, daca poate, sa-i duca inainte de pranz la fiul lor. Vigilantius a raspuns: "Deocamdata faceti ceea ce va rog, ca sa va indeplinesc si eu dorinta si voia voastra". Si dupa ce s-au dus la el acasa, cand erau asezati la masa, mama Sfantului Astion a inceput sa vorbeasca astfel catre Vigilantius: "Daca-mi arati o preadulce frate, unde se gaseste acum unicul meu fiu Astion, astazi iti pun o cununa de aur pe cap". La fel si tatal zicea: "Eu, daca am parte sa-l vad cu ajutorul tau astazi, o tinere, te voi imbraca in haine cusute cu aur si-ti voi darui jumatate din averea mea". La acestea Vigilantius a raspuns: "Acum trei zile, plecand de aici, s-a dus intr-un tinut indepartat si mi-a lasat in grija jumatate din avere, impreuna cu locuinta si o carte, zicand: "Daca va veni vreun trimis de-al tatalui meu sa ma caute, du-l in aceasta casuta a mea si spune-i: "Acestea zice monahul Astion: asteapta-ma aici, pana ma intorc la tine cu sanatate. Iar daca vrei sa fii mostenitorul averii mele, grabeste-te sa indeplinesti toate cele ce sunt scrise in aceasta carte si fii fericit, neindoindu-te de nimic".

35. Iar mama a intrebat: "Cum se numeste tinutul acela in care s-a dus dulcele si unicul meu fiu Astion?". Vigilantius a raspuns: "Tinutul barbatilor puternici si viteji". La intrebarea daca mai sunt si alti oameni acolo, Vigilantius a raspuns: "Sunt multi si nobili, iar mosia lor se numeste Paradis si locuintele si locuintele lor sunt construite din lumina. Viata lor este Dumnezeu, iar existenta nemuritoare. Hainele le sunt stropite de sange, dar pe cap au cununi lucrate din cel mai curat aur, cu tot felul de pietre scumpe. In acelasi tinut este si Imparatul cel preaputernic care se numeste Dumnezeul Dumnezeilor si Domnul Domnilor. Crainici Lui se numesc ingerii dreptatii. Imbracamintea lor este de aceeasi la toti si atingerea lor este asemenea focului care arde. Iar senatul acestui Imparat este foarte ales; unii dintre ei se numesc Profeti, iar altii Apostoli. Cetatea acestui Imparat este foarte mare si numele ei este Hristipolis. Zidul ei este construit, din aur foarte curat, are douasprezece porti si de fiecare sunt atarnate margaritare. De asemenea, la fiecare poarta se gaseste neancetat cate unul dintre senatori. Prima poarta se numeste a lui Petru, a doua a lui Pavel, a treia a lui Andrei, a patra a lui Ioan, a cincea a lui Iacob, a sasea a lui Filip, a saptea a lui Bartolomeu, a opta a lui Toma, a noua a lui Matei, a zecea a lui Tadeu, a unsprezecea a lui Simon, a douasprezecea a lui Matias. Dar si sfantul locas din ea este minunat, fiindca are sfanta sfintelor si altarul in intregime din aur. In fata lui sta un barbat minunat, care are o harpa cu zece coarde si indeamna neancetat pe cei ce sunt acolo sa laude pe Imparatul lui zicand: "Laudati pe Domnul din cer, laudati-L toti ingerii Lui, laudati-L toate puterile Lui. Numele acestui barbat este David, fiul lui Iesei. Strazile acestei cetati sunt pavate cu aur foarte curat. Raul ei este de viata vesnica, pomii dau roade in fiecare luna, frunzele lor aduc tamaduire sufletelor, lumina este de nespus, portile nu se inchid niciodata, pentru ca acolo nu este niciodata noapte si nici intuneric, ci intotdeauna domneste bucurie si veselie fara de sfarsit".

36. La acestea femeia a raspuns: "Si n-ai inteles, preascump frate, chemat de cine s-a dus acolo fiul meu Astion? Nu cumva a facut vreo greseala, sau poate vreuna dintre capetenii, ori vreunul dintre senatorii care locuiesc acolo, la chemat si la adoptat ca fiu pentru frumusetea lui?". Vigilantius a zis: "S-a dus acolo chemat, cu multa cinste si alai, chiar de mai marele tinutului aceluia. Eu atunci n-am putut sa-i vad pe slujitorii Lui, totusi dupa cum imi spunea chiar el insusi, sunt foarte frumosi si stralucitori la chip, cu arme de aur si cu imbracaminte impodobita in pietre scumpe. Si fiindca in acest tinut al nostru el si-a indeplinit cu credinta si din toata inima sarcinile care i-au fost incredintate, de aceea spunea ca l-a chemat acolo prin slujitorii Sai, sa-i de-a carmuire peste zece cetati".

Iar ea a intrebat: "Crezi oare ca, asezat intr-o slava atat de mare, se mai poate gandi la noi? Si Vigilantius a raspuns: "El va are mereu in minte si doreste foarte mult sa fiti cu el, daca vreti insa sa indepliniti cele scrise in cartea aceea pe care mi-a lasat-o". La acestea, mama a raspuns: "Haide si da-ne repede ceea ce ti-a lasat pentru noi". Cu acestea zise s-au ridicat toti trei de la masa. 37. Atunci Vigilantius luandu-i, i-a dus in chilia sfintilor martiri, si aratandu-le Crucea Domnului si sfanta Evanghelie a lui Hristos, a zis catre ei: "Acestea sunt cele ce mi le-a lasat fiul vostru Astion. Daca ve-ti indeplini taina acestei puteri dumnezeiesti si ve-ti face cele scrise in aceasta carte ,in mod sigur il veti vedea si veti fi cu el pe veci in acea imparatie". Auzind acestea, tatal lui Astion a luat in mana Evanghelia lui Hristos si deschizandu-o a ajuns in acel loc in care Domnul Iisus a vorbit ucenicilor sai zicand: "Amin, Amin, zic voua, ca voi cei ce m-ati urmat intru innoirea lumii, cand va sedea Fiul omului pe scaunul maririi Sale veti sedea si voi pe cele douasprezece scaune, judecand cele douasprezece semintii ale lui Israel. Si tot cel ce-si va lasa casa, fratii si surorile, tata, mama, sotia si copiii, precum si tarinile pentru mine, va primi insutit si va avea viata vesnica. Multi din cei din urma vor fi cei dintai si din cei dintai vor fi cei din urma". Tatal a intrebat: "Cine este Domnul acesta Iisus si cine sunt cei care l-au urmat? Cine sunt cei carora li se porunceste sa-si lase tatal, mama, sotia si copiii pentru numele lui, pe care zice ca-i va primi in viata cea vesnica a fericirii viitoare? Te rugam preascumpe frate, daca stii vreunele din aceste adevaruri, sa nu pregeti sa ni le arati si noua". Deschizandu-si gura Vigilantius si pornind de la Sfanta Scriptura le-a binevestit pe Domnul Iisus Hristos: cum toate de la inceputul lumii prin El au fost facute, cum a facut pe om dupa chipul si asemanarea Lui, si l-a asezat in paradisul fericirii, cum a luat o coasta de la Adam si a facut din ea pe femeie, dar si cum, din cauza sarpelui, a alungat pe Adam din paradisul fericirii in aceasta tara de muritori; cum Eva fiindca a voit sa se supuna mai degraba sarpelui decat Domnului Dumnezeului ei, a fost osandita sa nasca in zvarcoliri si durere si cum sfintii profeti, care au fost inainte de prima venire a Fiului lui Dumnezeu, au propovaduit ca acesta va veni dar n-au fost ascultati; si cum Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, care este Cuvantul singur si intelepciunea Tatalui, puterea si splendoarea slavei, a binevoit, cand s-a implinit timpul sa se nasca pe lume din Duhul Sfant si din Maria pururi fecioara; cum in sfarsit, pe cei ce l-au urmat i-a facut discipolii Sai si trimitandu-i sa propovaduiasca neamurilor cuvantul mantuirii le-a dat numele de Apostoli si i-a facut partasi ai imparatiei Sale, pentru ca au dispretuit desertaciunea acestei lumi, si-L iubeau pe El mai mult decat pe toti cei apropiati.

39. Dupa ce Vigilantius cu intelepciune le-a vorbit acestea, si mai multe ca acestea, au ajuns la locul din Scriptura unde este scris: "Si a zis Iisus ucenicilor Sai: Amin, Amin, zic voua, ca oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, care este in ceruri; iar cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu care este in ceruri. Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant,; n-am venit sa aduc pace ci sabie. Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa. Si dusmanii omului, sunt casnicii lui. Cel ce iubeste pe tata sau pe mama mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de mine. Si cel ce nu-si ia crucea sa si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine. Cine tine la sufletul lui il va pierde, iar cine-si pierde sufletul pentru Mine si pentru Evanghelia Mea, il va gasi". Si iarasi: "Cand va vor preda pe voi la imparati si la dregatori, nu cugetati ce si cum veti vorbi. Caci nu sunteti voi cei care vorbiti, Duhul Tatalui vostru este cel care vorbeste in voi. Va duce frate pe frate la moarte si tata pe fiu si se vor ridica fiii impotriva parintilor si le vor aduce moarte si toti va vor ura din pricina numelui Meu. Dar cine va rabda pana la sfarsit acela se va mantui". Si ajungand la ultima parte a Sfintei Evanghelii, a inceput sa citeasca de la Ioan, zicand: "Tata, vreau ca aceea pe care mi i-ai dat Mie sa fie acolo cu Mine, ca sa vada lumina pe care Mi-ai dat-o; fiindca m-ai iubit inainte de intemeierea lumii". Si iarasi: "Ca toti sa fie una, precum Tu, Parinte, esti in Mine si Eu in Tine, pentru ca si ei una sa fie in Noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis. Si slava, pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem. Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime si sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit pe ei precum M-ai iubit pe Mine".

40. Dupa ce tatal lui Astion a citit acestea si mai multe decat acestea, a zis catre Vigilantius: "Te rog, preaiubite frate, explica-ne si noua mai pe indelete cele ce am citit pana acum; fiindca n-am inteles din aceste cuvinte nimic lamurit". Vigilantius a raspuns: "Aceia despre care zice Domnul nostru Iisus: "Cei ce vor marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, voi marturisi si Eu pentru ei inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri; iar cei ce se vor lepada de Mine inaintea oamenilor, ma voi lepada si Eu de ei inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri", suntem noi, cei care credem in El si nadajduim in sfant numele Lui. Asadar, cand va veni vremea prigoanei si ne vor spune capeteniile acestui veac: "Lepadati-va de Dumnezeul vostru si inchinati-va cu noi idolilor, care sunt marii nostri zei, care au facut toate", daca nu vom consimti si daca nu vom face cele ce au poruncit ei, ci vom rabda, pentru numele Lui, amenintarile si schingiuirile tiranilor, pe data si El va marturisi pentru noi in acea sfanta imparatie a Sa, in fata Tatalui si in fata sfintilor Sai ingeri; adica ne va face prietenii Sai preaiubiti.

41. Din numele acestora este acum acel preaiubit si unic fiu al vostru, sfantul Astion. Caci, cu cateva zile inainte, comandantul acestei provincii, Latronianus, pe cand il silea sa se lepede de Iisus Hristos, pe Care noi il numim adevaratul Imparat ceresc, sa faca pe voia lui si sa slujeasca demonilor, el in nici un chip n-a vrut sa se supuna poruncilor aceluia, ci a stat puternic in credinta sa si impotriva rautatilor care i se faceau. Cu un alt venerabil crestin, un batran cu numele Epictet, a ramas pana la sfarsit neclintit in sfanta sa marturisire. Acestea vazand acel Imparat ceresc al sau si admirandu-i mult bunavointa si sincera lui dragoste fata de El, trimitand pe slujitorii Sai, adica pe Sfintii Ingeri, l-a ridicat cu mare cinste in acea cetate in care El insusi locuieste, pentru ca sa-i de-a lui rasplata cea vesnica, fiindca s-a luptat cu barbatie impotriva dusmanilor Lui. Si de aceea atat lui Astion al vostru, cat si celor asemenea lui, li se potrivesc acele cuvinte sfinte, pe care le-ai citit: "Ca toti sa fie una, precum Tu, Tata, esti in Mine si Eu in Tine. Si ei una sunt in Noi ca sa creada lumea ca Tu M-ai trimis; si Eu slava pe care Mi-ai dat-o Mie, le-am dat-o lor, ca ei sa fie una, precum Noi suntem una". De aceea toti cei care vor fi vrednici sa fie din cei ca Astion al vostru, o preacinstite tata, se vor numi Martiri".

42. Si mama a intrebat totusi: "Oare nu vrei sa ma ajuti sa-l vad pe "cel mort"?". Iar Vigilantius a raspuns: "Morti suntem noi, care traim in acest trup muritor si in aceasta lume desarta si parem a exista fara cunoasterea Creatorului nostru. Caci acolo este viata adevarata, acolo se gaseste adevarata mancare si bautura, ca si vrednicia fara de sfarsit a celor ce au meritat s-o primeasca, acolo este, unde domneste intotdeauna nemurirea si unde salasluiesc bucuriile vesnice". Iar mama a zis: "Voiam numai sa-i vad slava in care se gaseste. Socotiti ca are sa ma recunoasca pentru ca i-am fost mama? Sau poate, asezat intr-o cinste asa mare, precum spui, acum nu mai vrea sa ma vada, dupa ce mi-am pierdut frumusetea chipului plangandu-l?". Vigilantius a raspuns: "Daca vei face ceea ce este scris in cartea pe care mi-au lasat-o sfintii Epictet si Astion si vei crede din toata inima in Iisus Hristos, imparatul lor, in care si fiul vostru a crezut, il vei putea vedea. Iar daca nu vei vrea sa crezi, iti va fi peste putinta sa-l vezi, chiar daca i-ai fost altadata mama, pentru ca ai ramas necredincioasa in poruncile Tatalui insusi". Si mama a zis: "Iata, acesta este tatal sau". Vigilantius a raspuns: "Adevaratul lui Tata este Domnul, cu care locuieste acum, Care i-a si facut atatea daruri pentru fericirea viitoare. Tatal acesta, de aici, e muritor, si are fii muritori; pe cand se socoteste ca sunt in picioare, pe neasteptate cade; cand zice ca traieste, deodata moare, pentru ca acesta nu cunoaste pe Tatal cel adevarat, pe Care totusi l-a cunoscut, fiindca despre El este scris: Tatal nostru Carele esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau…".

43. Astfel, dupa ce timp de o saptamana au discutat intre ei, unul vorbind unul vorbind despre minunile lui Hristos, iar ceilalti doi ascultandu-l cu placere, cand a sosit ziua de duminica, ambii parinti se gaseau credinciosi in Hristos. Vigilantius i-a luat si i-a dus la un sfintit preot, pe nume Bonosus, care ferindu-se de cruzimea persecutiilor, isi ducea viata ascuns intr-un loc retras. Acesta, rugandu-se mult pentru ei, in acelasi ceas i-a facut catehumeni, catehizandu-i. Iar ei, cand au iesit au inceput sa spuna catre Vigilantius: "Iata am indeplinit cele cuprinse in cartea pe care ne-ai dat-o; vino acum si ne arata acea comoara pe care, precum ai spus tu insuti, ti-a incredintat-o Astion al nostru." Si Vigilantius a raspuns: "Urmati-ma, eu va voi arata-o fara zabava. Numai ca am ascuns-o si nu stiu daca o mai pot scoate de aici. Dar daca vreti sa plecam de cu seara catre acel loc, dandu-ne osteneala pana maine dimineata, vom sapa, ca s-o putem gasi, pentru ca am ingropat-o adanc." Soarele era catre apus, cand Vigilantius i-a luat, si a iesit cu ei afara din cetate.

44. Ajungand la mormantul sfintilor, i-a rugat pe cei doi sa vegheze cu el toata noaptea in rugaciuni. Iar cand s-au revarsat zorile si a inceput sa se lumineze de ziua, iata pe neasteptate, au vazut ca in jurul lor s-a raspandit o lumina imensa si au simtit un miros foarte placut, iar sfintii martiri, care pana acum dormisera, stateau langa ei in picioare si laudau pe Domnul. Atunci, sfantul Astion, aruncandu-se in bratele mamei sale, a inceput s-o sarute zicandu-i: "Bine ai venit din partile Rasaritului, o, ucenica lui Hristos si mama mea Marcellina!". La fel, preafericitul Epictet, imbratisandu-l pe tatal lui Astion, il saruta zicand: "Bucura-te intru Domnul, o, preaiubite frate Alexandru, pentru ca esti vrednic sa fii socotit in numarul binecredinciosilor si sa meriti fericirea cea vesnica". Iar ei au zis catre Vigilantius: "Bucura-te si tu intru Domnul, o, preadulce frate Vigilantius, pentru ca te-ai facut vrednic sa se implineasca prin tine ceea ce este scris: Cel ce a facut sa se intoarca un pacatos din calea ratacirii sale, ii va salva sufletul de la moarte si-i va acoperi multime de pacate".

45. Atunci sfantul Astion astfel a inceput sa vorbeasca mamei sale: "O, preadulce si binecuvantata mea stapana si mama, toate cele scrise de Sfanta Evanghelie a Domnului nostru Iisus Hristos sunt adevarate si neclintite. Grabeste-te asadar, sa le indeplinesti fara vreo intarziere, pentru ca sa fii vrednica a primi ceea ce este scris acolo. Asadar, partea de avere, care mi se cuvine, pentru odihna mea si mantuirea ta, da-o si imparte-o saracilor, pentru ca astfel sa meriti sa vii la noi impodobita cu cununa dreptatii si a faptelor bune". Iar mama i-a raspuns: "Astfel, esti privit bine de catre Imparatul tau si de catre sfetnicii Lui, preaiubite fiu?" A raspuns Astion: "Nu stiu cat de bine sunt privit, pentru ca sa-ti pot raspunde la aceasta intrebare; dar Domnul si Dumnezeul nostru prin dragostea Sa, din rob m-a facut fiul Sau, mi-a dat locuinta in cetatea Sa, m-a facut ostas de paza la palatul Sau, mi-a daruit cea mai mare vrednicie intre senatori, m-a lasat sa ma bucur de desfatarile paradisului. Dar si dregatorii Lui m-au socotit vrednic de a face parte dintre ei si ma iubesc. Caci in fiecare zi, ma duc cu ei sa-i cercetez pe cei in suferinta sa-i ridic pe cei cazuti, sa-i luminez pe cei orbi, sa-i scap pe cei primejduiti de valurile marii, sa alung neamurile barbare, care navalesc in tara; sa mangai pe cei tristi, sa-i apar pe cei neputinciosi, sa alung demonii din trupurile stapanite de acestia, in numele Domnului nostru Iisus Hristos. iar ei imi vorbesc zilnic despre voi zicand: indupleca-i pe tatal tau si pe mama ta sa vina si ei in aceste locuri".

46. Mama a intrebat: "Dar ei ne cunosc fiule?". Astion a raspuns zicand: "Va cunosc preabine si va iubesc, draga mama, numai daca vointa voastra este sa-i cunoaste-ti si voi, ca sa puteti ajunge fara vreo indoiala si piedica la aceea fericire". Mama, batandu-se in piept de mare bucurie, zicea: "Crezi ca voi putea ajunge acolo, nefericita si nenorocita de mine?". Preafericitul Astion i-a raspuns: "Daca vei crede deplin in Iisus Hristos, Domnul si Dumnezeul nostru, cum a crezut Vigilantius si vei imparti tot avutul tau saracilor, fara indoiala ca ai sa traiesti si sa te bucuri si tu de fericirea vesnica in care ma gasesc eu".