Sf. Preoti Marturisitori Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel – 21 octombrie

 

Sf. Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel

21 octombrie

  

 
 
Sf. Preot Mărturisitor Ioan din Galeş

A trăit în Transilvania, pe la mijlocul sec.  al XVIII-lea. Se crede că a fost hirotonit fie la Bucureşti, fie la Râmnic ori Carloviţ, în lipsa unui ierarh ortodox în Transilvania. În decembrie 1750, el figura printre cei 6 semnatari ai unui lung memoriu adresat de românii din părţile sudice ale Transilvaniei mitropolitului ortodox sârb din Carloviţ, Pavel Nenadovici, prin care-i relatau suferinţele pe care aceştia le suferă pentru credinţa lor strămoşească, prin obligarea trecerii la uniaţie. .

Cu două săptămâni înainte de Paştele anului 1752, împreună cu preotul Ioan din Poiana Sibiului şi cu mai mulţi români, Ioan din galeş porneşte spre Becicherec, în Banat, unde se aflau alţi doi luptători pentru ortodoxie, Preotul Moise Măcinic din Sibiel, şi credinciosul Oprea Miclăuş. Acestora le înmânează un memoriu, pe care ei urmau să-l prezinte împărătesei Maria Tereza, la Viena.

La 10 aprilie 1756, el adresează un nou protest Sfatului Oraşului Sibiu, în care arăta că el este un „preot nevinovat”. Ca urmare a acestor proteste, nu peste mult timp, în luna mai 1756, a fost arestat şi dus în lanţuri la Sibiu. Tatăl său, Ioan Burborea, a înaintat o scrisoare Tezaurariatului din Transilvania, prin care solicita eliberarea lui pe cauţiune. Însă nimeni n-a ţinut seama de rugămintea lui, împărăteasa dând ordin să fie dus în secret la închisoarea cetăţii Deva, unde să fie ţinut până la moarte.

In anul următor (1757), el a fost transferat cu escortă militară, de la Deva în Banat, iar de acolo la Graz. Se pare că de acolo, după un lung şir de ani, a fost mutat la închisoarea din Kufstein, unde îşi sfârşiseră viaţa şi alţi mucenici ai Ortodoxiei transilvane. Aşa şi-a sfârşit viaţa şi preotul Ioan din Galeş, departe de familia şi de păstoriţii săi. Împodobit cu nimbul mucenicesc, numele lui cinsteşte în veci neamul din care s-a ridicat, rămânând statornic în credinţa ortodoxă.

 

Sf. Preot Mărturisitor  Moise Măcinic din Sibiel

 

Contemporan cu preotul Ioan din Galeş, era originar din satul Sibiel, aşezat la marginea Sibiului. Câteva ştiri despre viaţa sa le desprindem dintr-o declaraţie a sa, pe care a dat-o în faţa unei comisii de anchetă la Viena, în data de 14-15 aprilie 1752. Din aceasta deprindem că în urmă cu vreo 6 ani (1746), el a fost hirotonit la Bucureşti, de către mitropolitul Ungrovlahiei, Neofit Cretanul. La scurt timp după hirotonie, episcopul rutean unit Manuil Olszavsky din Muncaci, trimis în Transilvania, constata că printre cei ce se împotriveau uniaţiei se afla şi „popa Măcinic din Sibiel”.

Datorită acestei împotriviri, este arestat şi dus la Sibiu, unde a pătimit timp de 17 luni, până când a fost eliberat cu condiţia de a renunţa la preoţie. Se întoarce acasă, unde nu va mai sluji până când va sosi în sat Petru Aron care îl va invita să facă din nou „jurământ preoţesc”.

La 10 decembrie 1750, el se va număra printre cei 6 semnatari  memoriului adresat mitropolitului sârb Pavel Nenadovici.

În 1752, cu două săptămâni înainte de Paşti, el s-a întâlnit cu Preoţii Ioan din Poiana Sibiului şi Ioan din Galeş, care au adus un memoriu al românilor din sudul Transilvaniei, pe care Moise Măcinic urma să-l prezinte împărătesei Maria Tereza, împreună cu credinciosul Oprea Miclăuş. Astfel, tânărul Moise Măcinic va ajunge pentru prima oară în capitala Imperiului Habsburgic, unde au fost primiţi în audienţă de împărăteasă. Dar, în loc să li se dea răspuns la memoriul lor, ei au fost arestaţi şi aruncaţi în închisoarea de la Kufstein.

Îngrijoraţi de soarta lor, la 4 decembrie 1756, săliştenii adresează un memoriu către acelaşi mitropolit, în care se rugau pentru eliberarea celor doi din temniţă. Aceiaşi cerere era şi într-un memoriu adresat generalului Bukow, în data de 7 aprilie 1761.

Însă cei care întocmiseră memoriile nu aveau de unde să ştie că pe la începutul anului 1756, unul din prizonierii de la  Kufstein reuşise să evadeze. Însă acesta nu era cu siguranţă Moise Măcinic, de vreme ce soţia lui Oprea Miclăuş, Stana, va cere în data de 24 iulie 1784, împăratului Iosif al II-lea, îndurare pentru eliberarea lui, după o robie de 32 de ani. Conducerea închisorii va raporta însă că nu ştie nimic despre el, ceea ce duce la concluzia că şi el, şi tovarăşul său de drum, preotul Moise Măcinic, şi-au sfârşit viaţa în fioroasa temniţă de la Kufstein, jertfindu-şi viaţa pentru credinţa ortodoxă, câştigând însă cununile muceniciei şi ale Împărăţiei lui Dumnezeu.