Procesele icoanelor merg mai departe-22/06/2007

Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul intentat de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului nu este definitiva, iar conform lui Daniel Tomoni, director in MECT, Ministerul va merge mai departe cu procesul, decizia Curtii de Apel invocata de CNCD fiind de prima instanta si supusa cailor de atac legale.

Pe langa aceasta, tinem sa reamintim conducerii “uituce” a CNCD ca decizia in cauza a fost contestata in alte procese aflate in acest moment pe rol la Curtea de Apel Bucuresti, procese intentate de asociatiile cetatenesti Civic Media, Provita Bucuresti si Asociatia Studentilor Crestin-Ortodocsi Romani.

Ne exprimam si pe aceasta cale increderea in justitie si hotararea de a merge pana la capat in apararea libertatii religioase castigate in decembrie 1989, folosind toate caile legale pentru a desfiinta hotararea CNCD, emisa abuziv si fara a se tine cont de realitatile romanesti.

Totodata, solicitam reprezentantilor Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii sa inceteze incercarile de manipulare si de confuzionare a opiniei publice. Reamintim membrilor acestei institutii ca sunt functionari publici aflati in slujba cetateanului si nu a unor cercuri de interese al caror scop este eliminarea cu orice pret a oricarei manifestari a credintelor religioase din spatiile publice sub motivul unei pretinse “nediscriminari”.

Subliniem tuturor celor interesati, cadre didactice, profesori, elevi, studenti, faptul ca in acest moment nu exista nici o lege in vigoare care sa interzica in mod expres prezenta simbolurilor religioase, nicaieri in spatiul public din Romania.